Grupul feroviar Grampet va investi 14 milioane de euro în următorii cinci ani în fabrica de reparaţii vagoane Debrecen Vagongyar din Ungaria, potrivit unui comunicat al companiei, remis, marţi, AGERPRES.
Totodată, compania anunţă achiziţionarea terenului de 28 de hectare pe care se află fabrica, la preţul de 6,5 milioane de euro, ca parte a acestui plan.
"Anul acesta aniversăm 12 ani de când Debrecen Vagongyar s-a alăturat brandului românesc Grampet", spune Gruia Stoica, preşedintele şi fondatorul grupului.
"Am preluat un lider cu tradiţie pe piaţa reparatorie de material rulant din Europa şi ne-am asumat să îl creştem, ducând mai departe reputaţia maghiară în domeniu. În acest timp, divizia din ţara vecină şi-a dublat cifra de afaceri şi a devenit profitabilă. Astăzi, activităţile noastre din Ungaria (transportatorul feroviar de marfă Train Hungary din Budapesta şi uzina de vagoane din Debrecen) contribuie cu aproape 11,2% la cifra de afaceri pe care o raportăm anual la nivel de grup", a precizat el.
Potrivit comunicatului, peste 70% din cifra de afaceri a Grampet Debrecen Vagongyar este generată în prezent de contracte cu parteneri din vestul Europei. În fiecare an, uzina desfăşoară activităţi generale de revizie, modernizare şi reparaţie pentru aproape 2.000 de vagoane. În uzină lucrează aproximativ 400 de angajaţi, iar planurile de investiţii pe termen mediu ar putea genera alte 100 de noi locuri de muncă.
"Uitându-mă în urmă, realizez cât de importantă a fost decizia de a intra pe piaţa din Ungaria, în 2005, când am înfiinţat operatorul de transport feroviar de marfă Train Hungary. Patru ani mai târziu preluam fabrica de vagoane din Debrecen. Faptul că am putut achiziţiona acum terenul pe care se află fabrica arată aprecierea de care ne bucurăm ca investitor străin în ţara vecină. Autorităţile din Ungaria ne-au arătat susţinere încă de la început şi ne-au invitat ca partener în proiecte importante. Spre exemplu, în 2019, guvernul maghiar a câştigat o licitaţie de 1,2 miliarde de euro în Egipt, iar compania Grampet Debrecen a fost invitată să participe la acest proiect. Această deschidere ne determină să ne asumăm noi angajamente de creştere pe termen lung. Suntem optimişti în ceea ce priveşte viitorul diviziei noastre din Ungaria şi estimăm că proiectele noi de investiţii pot atrage vânzări în creştere cu 20% şi un avans similar al numărului de angajaţi, ceea ce echivalează cu o consolidare a prezenţei noastre atât pe piaţa vecină, cât şi pe piaţa europeană de profil", susţine preşedintele Grampet.
Succesul internaţional al Grupului şi rolul strategic pe care îl deţine în regiune au atras interesul unor mari investitori de talie globală, au continuat reprezentanţii companiei.
"În acest moment, piaţa se aliniază la noua paradigmă economică post-pandemie, iar tendinţa de consolidare se accentuează în numeroase industrii", a mai spus Gruia Stoica.
El a precizat că, pentru antreprenorii români care au avut deja viziunea de a-şi duce business-ul peste hotare, acest moment reprezintă o oportunitate uriaşă de consolidare.
Grupul Grampet este cel mai mare grup feroviar şi operator logistic privat din România şi din Europa Centrală şi de Sud-Est, având în jur de 7.000 de angajaţi, potrivit comunicatului.
Înfiinţată acum mai bine de 20 de ani, compania a devenit prima multinaţională cu capital românesc, extinzându-se pe rând în Bulgaria (2004), Ungaria (2005), Republica Moldova şi Germania (2010), Austria şi Slovacia (2012), Croaţia (2016), Serbia (2018) şi Grecia (2019).
În prezent, Grampet analizează extinderea pe alte şase pieţe europene - Macedonia, Muntenegru, Slovacia, Cehia, Belgia şi Olanda.
Grampet investeşte 14 milioane de euro în fabrica de reparaţii vagoane din Ungaria
București
5°C
Articole Similare

127
Zboruri anulate sau întârziate? ANPC explică drepturile pasagerilor în cazul unor situații excepționale
127

640
Prețurile carburanților au explodat. Motorina premium a sărit de 10 lei/l
640

1.542
Sfârșitul mirajului numit Dubai? Războiul din regiune spulberă imaginea de 'paradis sigur'
1.542

73
Pentru a limita creșterea prețurilor și a asigura aprovizionarea pieței, Serbia a redus accizele la carburanți cu încă 40%
73

1.178
Scandal crypto în Marea Britanie: platformă desființată pentru legături cu Garda Revoluționară din Iran
1.178

48
Costurile de împrumut ale guvernului britanic au crescut puternic, randamentul obligaţiunilor pe 10 ani depăşind pragul de 5% pentru prima dată din criza financiară din 2008
48

155
Motivul pentru care administraţia Trump elimină sancţiunile pentru 140 de milioane de barili de petrol iranian
155

99
Vinerea neagră pe bursele europene: șocul petrolier și teama de noi dobânzi au prăbușit indicii majori
99

139
Iranul susține că nu are surplus de petrol de oferit piețelor mondiale
139

551
Uber revoluționează industria auto: flota viitorului de robotaxiuri va lua cu asalt orașele
551

579
Avertisment de la BCE: Dobânzile ar putea crește chiar de luna viitoare
579

1.301
Gigantul Amazon face o mutare neașteptată: proiect secret pentru lansarea unui telefon fără aplicații, controlat doar de AI
1.301

2.460
Lovitură de proporții a procurorilor sub comanda lui Kovesi: 4 milioane de €/zi și profituri uriașe într-o fabrică ilegală de țigări, deconspirată în Italia
2.460
















Comentează