GRAV accident rutier în India. Cel puţin 20 de oameni au murit - FOTO

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 20-07-2017

Actualizat: 20-07-2017

Article thumbnail

Sursă foto: india.com

Cel puţin 20 de persoane şi-au pierdut viaţa într-un accident grav de autobuz în statul indian Himachal Pradesh (nord), a anunţat joi un înalt oficial al poliţiei, citat de agenţia Xinhua, potrivit agerpres.

Potrivit sursei, tragedia a avut loc pe autostrada naţională nr. 5 în apropiere de Rampur, la circa 120 km de Shimla, capitala statului Himachal Pradesh. Un autobuz privat cu pasageri s-a rostogolit într-un defileu adânc de aproape 200 de metri după ce şoferul a pierdut controlul volanului.

Citeşte şi: Viitorul începe astăzi. NBC a lansat primul buletin de ştiri pe Snapchat

Corpurile neînsufleţite a circa 20 de pasageri şi patru persoane rănite au fost scoase până în prezent din autobuzul grav avariat, a precizat oficialul indian.

Autobuzul, care transporta peste 40 de persoane, inclusiv şoferul şi un însoţitor, plecase din Reckong Peo (districtul Kinnaur) în direcţia Solan, o staţiune turistică.

O anchetă a fost deschisă pentru stabilirea cauzelor accidentului, a precizat oficialul indian.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri