Grecia: 89 de cetățeni străini, arestați pentru posesie de documente false

Autor: Cristian Ais

Publicat: 10-09-2018

Actualizat: 10-09-2018

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Mai multe persoane au încercat să traverse frontiera de stat cu documente false. Astfel, 89 de cetăţeni străini au fost arestaţi pe aeroportul internaţional Heraklion din insula Creta.

Arestările au avut loc la începutul lunii septembrie pentru tentativa de a traversa frontiera cu ajutorul unor acte de identitate false, informează luni agenţia de presă ANA, scrie agerpres.ro. 

Cei 61 de bărbaţi şi 28 de femei (cu vârste cuprinse între 18 şi 48 de ani) intenţionau să călătorească cu documente false în Germania, Italia, Belgia, Franţa, Marea Britanie şi Olanda.

Citește și Arestări în cazul atacului neurotoxic din Marea Britanie: Doi RUȘI, arestați pentru că ar fi încercat să-l omoare pe fostul agent Serghei Skripal

Arestările au avut loc în perioada 3-9 septembrie. 

Suspecţii au prezentat documente de călătorie care se presupune că au fost emise de autorităţile din Franţa, Cehia, Italia, Spania, Danemarca, Polonia, Belgia, România, Germania, Portugalia, Austria, Canada, Pakistan, Irak, Siria, Camerun, Marea Britanie şi Olanda.

Citește și Poliţiştii de frontieră din Portul Constanța au depistat un comandant de navă sirian care s-a legitimat cu un paşaport irakian fals

Documentele false au fost confiscate, iar suspecţii au fost trimişi în faţa procurorului local.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri