Preşedinta Curţii Supreme a Greciei, Vassiliki Thanou, a fost numită premier interimar până la alegerile anticipate, prevăzute să aibă loc în septembrie, au anunţat joi într-un comunicat serviciile preşedintelui Republicii Elene, Prokopis Pavlopoulos, relatează AFP.
'Depunerea jurământului de către noul premier va avea loc joi la 17.00 GMT' în timp ce noul guvern interimar va fi numit vineri, se arată în comunicat, care nu precizează data alegerilor, prevăzute a priori pentru 20 sau 27 septembrie, potrivit unor surse media.
Premierul grec Alexis Tsipras şi-a anunţat săptămâna trecută demisia de la conducerea guvernului şi a cerut organizarea de alegeri anticipate. AGERPRES
Grecia: Preşedinta Curţii Supreme a fost numită premier interimar până la alegerile anticipate
Explorează subiectul
Articole Similare

10
Serviciile secrete iraniene ar fi transmis un mesaj către SUA pentru inițierea negocierilor. Americanii neagă tot (dezvăluire CNN)
10

1.380
Marine Le Pen bate cu pumnul în masă: 'Europenii să cumpere armament francez dacă vor protecție nucleară'. Ce spune despre planul lui Macron
1.380

2.068
Putin acuză Ucraina de „atac terorist” după scufundarea navei metanier ruse în Mediterana: „Regimul de la Kiev mușcă mâna care îi dă să mănânce, UE”
2.068

1.820
VIDEO Șeful Pentagonului vine cu detalii despre ”Marele val”: Operațiunea ”Epic Fury” se intensifică serios
1.820

2.447
Radu Tudor, analiză care răspunde la întrebarea aflată pe buzele tuturor ”A început al 3 lea Război Mondial?”: Detalii care ne dau fiori
2.447

62
Putin a ordonat eliberarea a doi prizonieri de război cu dublă cetățenie ucraineană și maghiară
62

1.767
Operațiunea Israelului împotriva Iranului nu era programată acum: Ministrul israelian al Apărării explică motivul devansării
1.767

45
Donald Trump va asista la ceremonia de repatriere a militarilor americani ucişi în războiul cu Iranul
45

2.221
Ultra-bogaţii din Dubai plătesc și 200.000 de dolari pe biletele de avion. Dau o bună parte din avere pentru a fugi de război
2.221

3.217
Casa Albă vine cu detalii de ultimă oră despre operațiunea ”Epic Fury”: Se discută despre posibilitatea unei operațiuni terestre în Iran
3.217

5.625
Răsturnare de situație: Spania cedează după presiunea lui Trump. Acord de cooperare cu armata SUA în războiul cu Iran, anunță Casa Albă / Reacția Madridului
5.625

5.590
Vladimir Putin amenință Europa cu un șoc energetic de proporții. Rusia ar putea sista 'chiar acum' livrările de gaze: "Se cheamă gândit cu voce tare"
5.590

16.640
VIDEO Marele ayatollah iranian a emis Fatwa pentru uciderea lui Donald Trump: Legea este obligatorie pentru toți musulmanii șiiți
16.640

















Comentează