Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grecia şi Italia au semnat la Atena un acord de delimitare a Zonei economice exclusive în Marea Ionică

impacare intelegere

Grecia şi Italia au semnat marţi, la Atena, un acord de delimitare a Zonei economice exclusive în Marea Ionică, care desparte cele două ţări, relatează AFP, potrivit Agerpres.

Acordul, care pune accentul pe drepturile de pescuit reciproce, a fost semnat de ministrul elen de externe, Nikos Dendias, şi de omologul său italian, Luigi Di Maio.

'Astăzi este o zi istorică', a declarat Nikos Dendias, în timp ce Di Maio a salutat 'un rezultat important'. 'Nu suntem doar vecini, avem în inimă teritoriul nostru comun, Mediterana', a subliniat el.

Cu acelaşi prilej, Di Maio a evidenţiat colaborarea' cot la cot' dintre cele două ţări în materie de migraţii în Mediterana.

'În această fază' de urgenţă sanitară, 'fiecare ţară europeană trebuie să colaboreze pe planul migraţiei. Solidaritate şi partajare a responsabilităţilor', a insistat el.

Acordul semnat marţi îşi propune să definească zonele de pescuit între cele două state şi, potrivit lui Dendias, confirmă un precedent acord din 1977 cu Roma care garanta 'dreptul insulelor de a avea zone maritime'.

Citește și: Radu Mazăre a cerut să fie transferat în Madagascar. Ce a decis instanța

Acest aspect este important pentru Atena, confruntată cu tensiuni aprinse cu Turcia vecină, care vizează zăcămintele energetice din regiune şi mai ales dreptul Ciprului de a efectua explorări în zona economică exclusivă cipriotă.

De anul trecut, Ankara a început o demonstraţie de forţă, trimiţând nave de foraj în apele cipriote, în pofida avertismentelor SUA, Uniunii Europene sau Egiptului.

Pentru a-şi întări şi mai mult poziţia în regiune, Turcia a semnat în noiembrie un acord maritim controversat cu guvernul libian de uniune naţională (GNA), ce vizează creşterea teritoriului pe care să se desfăşoare activităţi exploratorii comune.

'Potrivit dreptului internaţional, delimitarea zonelor maritime este realizată în virtutea unor acorduri legale, nu fără fundament precum acordul acordul între Turcia şi Sarraj', şeful GNA, a afirmat Dendias, vorbind despre 'escalada de infracţiuni împotriva dreptului ale Turciei' faţă de Grecia.

'Aceste acţiuni, ca şi retorica agresivă a Turciei, ilustrează rolul său destabilizator', a mai spus ministrul grec, subliniind că Atena răspunde 'metodic la provocare'.

Delimitarea zonelor economice între statele din bazinul mediteranean este un subiect care alimentează tensiunile, după descoperirea în ultimii ani a unor uriaşe zăcăminte de hidrocarburi.

Pentru a contracara tentativele Ankarei de a se impune în regiune, Grecia, Cipru şi Israel au semnat în ianuarie un acord privitor la gazoductul EastMed, un proiect de aprovizionare energetică a Europei de Est.

Potrivit experţilor, semnarea acordului greco-italian ar putea servi ca 'precedent' ţărilor din regiune pentru a-şi delimita zonele exclusive şi a pune capăt tentativelor Turciei.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.