Parlamentul de la Atena a adoptat sâmbătă seară un program de măsuri sociale menit să micşoreze efectele austerităţii, printre care o asigurare medicală pentru toţi grecii lipsiţi de securitate socială, transmite AFP.
Textul, a cărui adoptare a fost amânată în decembrie în aşteptarea undei verzi din partea UE şi FMI, face parte din "programul paralel" promis grecilor de guvernul condus de Alexis Tsipras în contrapartidă la ajustările bugetare dictate de creditorii internaţionali, în vara trecută, în schimbul unui nou împrumut de 86 de miliarde de euro.
Legea a fost votată de majoritatea guvernamentală alcătuită din stânga radicală Syriza şi partidul naţionalist de dreapta Grecii Independenţi (Anel) şi care dispune de 153 de deputaţi din totalul de 300 ai parlamentului. Opoziţia de dreapta şi extremă dreapta a votat împotrivă, în timp ce opoziţia de centru Potami, socialistă şi comunistă a votat nul.
Măsura acordă o asigurare medicală pentru cetăţenii fără securitate socială, aproape 2,5 milioane de persoane - potrivit guvernului elen - ţinând cont de şomajul printre salariaţi şi autoîntreprinzători. Ea prevede, totodată, accesul la îngrijire gratuită pentru populaţia vulnerabilă, copii, imigranţi, handicapaţi.
Textul vizează, de asemenea, să îmbunătăţească funcţionarea serviciilor publice de sănătate, deficient înainte de criză şi grav afectat de şase ani de austeritate. El prevede înfiinţarea de "centre sociale" locale de sprijinire a celor mai săraci.
În cursul dezbaterii, adversarul conservator al premierului Tsipras, Kyriakos Mitsotakis, creditat de două recente sondaje că se află în fruntea opţiunilor, a denunţat o tentativă de asamblare a unor măsuri disparate şi a acuzat guvernul că agravează criza prin stilul său de conducere.
"Politica noastră are singurul caracter cerut pe timp de criză, este patriotică. Ţara trebuie să iasă din criză", a declarat Alexis Tsipras.
Guvernul de la Atena a relansat adoptarea acestor măsuri, în contextul în care se confruntă pentru prima dată de la venirea sa la putere, în ianaurie 2015, cu o frondă socială generalizată împotriva reformei sistemului de pensii pe care o pregăteşte la cererea creditorilor ţării.AGERPRES
Grecia va adopta un "program paralel" de măsuri sociale
Explorează subiectul
Articole Similare

1.606
Primul efect după schimbarea „ștafetei” de la SUA la Europa în fruntea NATO: șeful alianței cere mai mulți bani pentru apărare
1.606

1.724
Bătălia cifrelor! Marcel Ciolacu susține că Eurostat face lumină în cazul datelor cosmetizate de "propaganda lui Bolojan", după ce România a intrat în recesiune tehnică
1.724

3.882
VIDEO Semnal istoric dat de cancelarul german: „Ordinea mondială aşa cum o cunoşteam nu mai există! Europa tocmai s-a întors dintr-o vacanţă din istorie”
3.882

64
VIDEO Gabriela Firea, despre inițiativa „My Voice, My Choice”: „Este rândul Comisiei Europene să asculte solicitarea celor peste 1,2 milioane de cetățeni europeni”
64

52
Europenii se tem pentru siguranța lor. Oamenii cer acțiuni ferme de la Uniunea Europeană
52

33
UE pregăteşte noi instrumente de finanţare pentru a accelera investiţiile în infrastructura energetică
33

191
UE pregătește suspendarea pactului comercial cu SUA dacă Trump amenință din nou cu introducerea de noi taxe
191

5.212
Analistul Radu Tudor sesizează un moment istoric în strategia lui Donald Trump, care vizează și România: „NATO 3.0”
5.212

2.558
VIDEO Nicușor Dan pune presiune pe CCR în scandalul amânării deciziei pe Legea pensiilor speciale: Îmi doresc o asumare / Președintele, atac direct la George Simion
2.558

645
VIDEO Plan european pentru facturi mai mici: Nicușor Dan spune că energia și digitalizarea decid viitorul economiei României
645

1.746
Lucian Romaşcanu, mesaj de forță după ce a depus jurământul la Curtea Europeană de Conturi. Ce face România pentru a bloca fraudele cu fondurile UE și din PNRR
1.746

4.065
Două state au devenit brusc un obstacol în adoptarea noilor sancțiuni ale UE împotriva petrolului rusesc
4.065

5.411
Ministrul Apărării, Radu Miruţă, a bătut cu pumnul în masă la Bruxelles. Mesajul clar transmis comisarului european pentru Apărare şi Spaţiu: România trebuie să fie parte din lanţurile internaţionale de producţie
5.411

















Comentează