Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grevă masivă în Irlanda de Nord în plin blocaj politic

nwflags.co.uk
irlanda de nord

Zeci de mii de funcţionari publici, exasperaţi după doi ani de paralizie politică care afectează serviciile publice din Irlanda de Nord, participă joi la o grevă masivă, informează AFP.

Cincisprezece sindicate care reprezintă sectoarele educaţiei, transporturilor şi asistenţei medicale au convocat greva.

Congresul Sindicatelor estimează că 170.000 dintre cei 220.000 de funcţionari publici din Irlanda de Nord vor participa la ceea ce sindicatele au descris ca fiind cea mai mare grevă pe care Irlanda de Nord a văzut-o vreodată.

Şcolile vor fi închise, transporturile vor fi în impas şi se aşteaptă ca până şi salubriştii să se alăture grevei în mijlocul valului de frig.

Potrivit autorităţilor, serviciile de sănătate vor fi grav afectate, dar urgenţele şi serviciile esenţiale vor fi totuşi disponibile.

Greva, estimată la peste 10 milioane de lire sterline (aproximativ 11,6 milioane de euro), intervine într-un moment de blocaj politic care durează de aproape doi ani.

DUP, principalul partid unionist, s-a retras din instituţiile locale în februarie 2022 în semn de protest faţă de acordurile comerciale post-Brexit, despre care spune că ameninţă locul Irlandei de Nord în cadrul Regatului Unit.

Parlamentul nord-irlandez, Stormont, s-a reunit miercuri pentru o scurtă perioadă de timp pentru a încerca să aleagă un speaker, dar fără succes.

În absenţa unui parlament şi a unui executiv local, care, în teorie, sunt responsabile pentru multe chestiuni precum educaţia şi sănătatea, Londra gestionează afacerile de zi cu zi, ceea ce a dus la o scădere a finanţării care este crucială pentru multe servicii publice, cum ar fi spitalele, întreţinerea drumurilor şi şcolile, care se află acum într-o stare de agonie.

Ministrul britanic pentru Irlanda de Nord, Chris Heaton-Harris, a precizat luni că un pachet de 3,3 miliarde de lire sterline (3,8 miliarde de euro) propus de Londra luna trecută este disponibil, cu condiţia ca adunarea locală de la Stormont, care este închisă de aproape doi ani, să fie repusă în funcţiune.

Aproximativ 584 de milioane de lire sterline (680 de milioane de euro) din acest pachet sunt destinate creşterii salariilor funcţionarilor publici.

Sindicatele susţin că fondurile pentru creşterile salariale ar trebui să fie deblocate cât mai curând posibil, indiferent de repornirea instituţiilor locale, în timp ce DUP acuză Londra că foloseşte greva ca pârghie pentru a împinge partidul să pună capăt boicotului său.

Potrivit liderului DUP, Jeffrey Donaldson, guvernul britanic are banii şi puterile necesare pentru a oferi creşteri salariale imediate.

Dincolo de criza actuală, Michelle O'Neill, vicepreşedinte al partidului republican Sinn Fein, care a câştigat ultimele alegeri şi este favorabil unificării cu Republica Irlanda, şi-a exprimat miercuri temerile cu privire la supravieţuirea "instituţiilor democratice" create prin Acordul din Vinerea Mare, care a pus capăt la trei decenii de violenţe în Irlanda de Nord în 1998.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.