Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grindeanu a făcut ANUNŢUL: Măsuri de ultim moment pentru SCĂDERI substanţiale la facturile telefonice

vorbit telefon

Tarifele de terminare vor scădea cu 12-13%, din primăvară, de la 0,96 eurocenţi pe minut la 0,84-0,85 eurocenţi pe minut, măsură ce va fi supusă dezbaterii publice, a declarat într-un interviu pentru News.ro Sorin Grindeanu, noul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii (ANCOM), care precizează că vrea ca această scădere să se reflecte în factura plătită de utilizatori.

Citeşte şi: RĂZBOI pe averea unui apropiat al lui Sorin Ovidiu Vântu. 400 de procese, deschise pentru împărţirea banilor

”Am avut în aceste săptămâni întâlniri cu operatorii. De altfel, avem o notificare din partea Comisiei Europene, ca România, la tarifele de terminare, să ia o decizie de scădere a acestor tarife. Sigur, aceste lucruri trebuie să fie făcute, la fel, conform legii: consultare publică, toţi paşii. E important să subliniem că am avut discuţii cu toţi operatorii din România, le-am transmis aceste lucruri, nu o să avem probleme. Până la sfârşitul anului o să transmitem spre dezbatere publică decizia noastră de a scădea aceste tarife, astfel încât, parcurgând toţii paşi daţi de lege, să ajungem în primăvara anului viitor să le scădem undeva la 12-13%”, a declarat într-un interviu pentru News.ro Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

El afirmă că îşi doreşte ca această scădere să se vadă în factura pe care o plăteşte fiecare utilizator.

”Acesta este scopul final. Tariful de terminare este acum 0,96 eurocenţi pe minut şi o să îl scădem la 0,84-0,85 eurocenţi pe minut”, a precizat Grindeanu.

Citeşte şi: Inaugurarea celei mai aşteptate autostrăzi, BLOCATĂ. Motivul HALUCINANT invocat

Tariful de interconectare este unul dintre cele mai importante elemente de cost ale operatorilor telecom atunci când utilizatorii serviciilor de telefonie efectuează apeluri dintr-o reţea în alta.

Aceste tarife de interconectare trebuie plătite de operatorul din reţeaua căruia se iniţiază apelul către operatorul în reţeaua căruia se termină apelul.

Tariful de interconectare la reţelele de telefonie mobilă a rămas neschimbat din aprilie 2014, când a scăzut de la 3,07 eurocenţi/minut la 0,96 eurocenţi/minut.

Pe piaţa de telecomunicaţii mobile activează Orange Romania, Vodafone Romania, Telekom şi RCS&RDS.

Citeşte şi: Norocoşii care vor avea MAI MULTE libere de sărbători. Prevederea, aproape de votul decisiv în Parlament .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.