Grindeanu anunță că nu există un termen limită în negocierile cu PNL: 'Sper să se termine cât mai repede într-o formă sau alta'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 17-11-2021

Actualizat: 17-11-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Prim-vicepreședintele PSD Sorin Grindeanu a anunțat miercuri că nu există un termen limită în negocierile pe care le are cu PNL, precizând că cele două partide au viziuni și doctrine diferite. „Sper ca aceste negocieri să se termine cât mai repede”, a adăugat Grindeanu.

„Cred că este cazul să se încheie. Sunt de acord cu dvs. Nu există un termen limită, însă există altceva, și anume faptul că vorbim de cele două mai mari partide din România, vorbim de viziuni diferite în modul de a administra România și asta ține de doctrina fiecărui partid. E normal când faci o asemenea coaliție să există ciocniri, în ghilimele sigur, din punct de vedere doctrinar și al viziunii pe care îl care fiecare partid în parte. În mare s-a ajuns la o negociere pe aproape toate domeniile. (...) Sper ca toate aceste negocieri să se termine cât mai repede într-o formă sau alta”, a spus Grindeanu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri