Kelemen Hunor cere soluții urgente după convocarea lui Sorin Grindeanu: 'Bugetul nu mai poate aștepta'

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 18-03-2026 22:12

Article thumbnail

Sursă foto:  Credit: Lucian Alecu / Shutterstock Editorial / Profimedia

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a transmis miercuri seară un apel ferm către partidele din coaliție, cerând responsabilitate și soluții rapide pentru deblocarea bugetului pe 2026, în contextul convocării liderilor la negocieri de urgență de către Sorin Grindeanu.

„S-a ajuns la un impas în dezbaterea privind bugetul. Acum nu trebuie să ne ocupăm de nemulţumiri, ci să găsim soluţii. Mai puţine mesaje, mai multă căutare de soluţii”, a transmis, miercuri seară, liderul UDMR, Kelemen Hunor, pe Facebook.

Mesaj pentru coaliție

Acesta apreciază că partidele din Coaliţie trebuie să dea dovadă de responsabilitate şi maturitate.

„Ca forţe politice responsabile, trebuie să ne comportăm cu maturitate. La urma urmei, oamenii ne-au încredinţat guvernarea. Joi trebuie să ne ridicăm de la masa negocierilor cu o soluţie”, este de părere liderul UDMR.

„Bugetul nu mai poate aștepta”

Kelemen Hunor apreciază că „bugetul nu mai poate aştepta”: „Familiile, pensionarii şi persoanele aflate în situaţii vulnerabile au nevoie de siguranţă”.

Adoptarea bugetului de stat pe 2026 s-a blocat, miercuri, în Parlament, după ce şedinţa comisiilor reunite de buget-finanţe a fost suspendată pentru negocieri între liderii partidelor, la solicitarea UDMR.

În lipsa unui raport din partea comisiilor reunite de buget-finanţe, bugetul nu poate ajunge la vot, în plenul reunit al celor două Camere.

Liderii coaliției sunt convocați joi dimineață la o întâlnire cu Sorin Grindeanu pentru a căuta o soluție.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
București
Temperatură7°C
România
Vânt3km/h
Citește
mai multe
Articole Similare
Parteneri