Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grindeanu, întrebat dacă Băsescu a fost controlat cu dosarul de la Securitate: 'Datele de intrare, în termeni de informatician, acest lucru arată' (video)

Facebook
Sorin Grindeanu

Ministrul Transporturilor, Sorin Grindeanu (PSD), a declarat că îl deranjează că nu a fost dat verdict de colaborare cu Securitatea pentru fostul preşedinte Traian Băsescu înainte ca acesta să aibă o carieră politică.

`Mă deranjează şi vă spune cineva care a avut campanii electorale 10 ani de zile, el fiind adversarul politic numărul unu, eu fiind totuşi membru al PSD din 1996 şi el fiind adversarul numărul unu al partidului nostru. Mă deranjează că aceste lucruri nu au venit înainte de a avea această carieră. În nenumărate rânduri anumite instituţii ale statului au venit şi au spus că nu a fost colaborator. L-am avut 10 ani preşedinte al României, l-am avut 4 ani primar general şi vreo 6 ministru al Transporturilor”, a declarat Sorin Grindeanu.

Întrebat dacă Traian Băsescu a fost menţinut în funcţie pentru a fi controlat, Grindeanu a declarat că speră că acest lucru nu s-a întâmplat, dar că toate datele arată acest lucru.

”Sper că nu. Dar toate datele de intrare, ca să vorbesc în termeni de informatician, acest lucru arată. Nu vreau să fac speculaţii să spun că a fost şantajat pe baza a ceea ce ştiau doar unii. Am mai observat ceva, în aceste zile, de când a apărut acest verdict. Am observat că cei mai virulenţi nu prezintă datele, cei mai virulenţi împotriva lui Traian Băsescu sunt cei care au fost cei mai mari susţinători ai săi şi în 2004 şi în 2009 şi care ne spuneau când aveam campanii cu Adrian Năstase sau cu Mircea Geoană cât de răi sunt Adrian Năstase şi Mircea Geoană şi cât de bine ar fi să continue în 2009 Traian Băsescu sau să câştige în 2004. Sunt aceleaşi personaje”, a declarat Sorin Grindeanu.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a colaborat cu Securitatea, a stabilit recent ICCJ, decizia fiind definitivă. Fostul preşedinte Traian Băsescu a afirmat că a luat notă de decizie, anunţând că va face demersurile legale la CEDO.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.