Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grindeanu la întalnirea cu reprezentanţii KazMunayGas: Suntem foarte deschişi la investiţii

Rompetrol

Premierul Sorin Grindeanu a reafirmat deschiderea Guvernului faţă de investiţiile străine, cu prilejul unei întâlniri pe care a avut-o luni, la Palatul Victoria, cu reprezentanţi ai companiei naţionale de petrol şi gaze din Kazahstan - KazMunayGas, potrivit unui comunicat de presă al Executivului.

Conform sursei citate, la întâlnire au participat şi reprezentanţi ai subsidiarei companiei - KazMunayGas International şi ai China Energy Company Ltd. (CEFC), viitorul acţionar principal al KazMunayGas International. 'Suntem foarte deschişi la tot ceea ce înseamnă investiţii în România, am demonstrat deja asta prin măsurile luate şi vă pot asigura că vom avea aceeaşi deschidere şi în viitor', a declarat Grindeanu, conform comunicatului.

La rândul lor, reprezentanţii investitorilor din Kazahstan şi China au apreciat abordarea pozitivă a Guvernului României şi au exprimat interesul pentru dezvoltarea cooperării în mai multe domenii, inclusiv cel al energiei, infrastructurii, dar şi cel financiar şi bancar, se arată în comunicatul citat.

Conform acestuia, reprezentanţii KazMunayGas International au prezentat planurile de dezvoltare a companiei în ţara noastră şi în regiune. Deţinut integral de KazMunayGas, KazMunayGas International este prezent în 11 ţări şi deţine rafinăriile Petromidia Năvodari (cea mai mare unitate de profil din România) şi Vega Ploieşti (cea mai veche rafinărie în funcţiune), dar şi reţele de distribuţie de carburanţi (Rompetrol) în România, Bulgaria, Moldova, Georgia, Franţa şi Spania, se mai arată în comunicat.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.