Președintele interimar al PSD, Sorin Grindeanu, a transmis sâmbătă, într-o postare pe Facebook, că viitorul buget al Uniunii Europene trebuie să pună accent pe investiții și pe sprijinul direct pentru cetățeni, nu pe politici de austeritate. „Europa se dezvoltă cu investiții, nu cu austeritate! De aceea, noul buget european trebuie să aducă beneficii în primul rând cetățenilor”, a subliniat Grindeanu, precizând că aceasta este poziția susținută de PSD în cadrul Congresului Partidului Socialiștilor Europeni (PES), desfășurat la Amsterdam.
Liderul social-democrat a arătat că România este un partener responsabil, cu o economie solidă, și are capacitatea de a contribui la o Europă socială și competitivă. În opinia sa, viitorul Uniunii trebuie să se bazeze pe coeziune, solidaritate și oportunități egale pentru toți europenii, nu pe adâncirea diferențelor dintre Est și Vest.
Grindeanu a afirmat că Partidul Socialiștilor Europeni trebuie să redevină principalul motor al echității, solidarității și investițiilor publice în UE, subliniind că PSD alege calea politicilor de centru-stânga, axate pe progres economic și nu pe „progresism ideologic”.
Discuții cu liderii europeni la Congresul PES de la Amsterdam
În cadrul Congresului PES, Sorin Grindeanu a avut o întrevedere cu António Costa, președintele Consiliului European, cu care a discutat despre prioritățile noului buget al Uniunii Europene. Potrivit liderului PSD, documentul bugetar trebuie să reflecte realitățile cu care se confruntă cetățenii europeni și „nu să se bazeze doar pe cifrele seci din documentele oficiale”.
Grindeanu a precizat că a transmis aceste mesaje și în cadrul întâlnirilor bilaterale avute în marja Congresului de la Amsterdam. El a menționat discuțiile cu Stefan Löfven, președintele Partidului Socialiștilor Europeni, Iratxe García Pérez, președinta Grupului S&D din Parlamentul European, Pedro Sánchez, premierul Spaniei și președinte al PSOE, precum și Lars Klingbeil, vicecancelar al Germaniei și ministru federal de finanțe din partea SPD.
În postarea sa, liderul PSD a reiterat ideea că Europa trebuie să avanseze prin solidaritate și investiții publice consistente, iar politica de coeziune rămâne esențială pentru reducerea decalajelor dintre statele membre și consolidarea proiectului european.
Comentează