Grupările rivale palestiniene Hamas şi Fatah au ajuns la un acord după aproape două zile de discuţii desfăşurate cu uşile închise la Cairo şi care au avut drept scop concretizarea unei reconcilieri anunţate săptămâna trecută, a indicat joi Hamas într-un comunicat, relatează AFP, scrie agerpres.ro.
Biroul şefului Hamas, Ismail Haniyeh, care a anunţat acest acord nu a oferit detalii. O conferinţă de presă este prevăzut să aibă loc la amiază în Cairo, potrivit unei surse din cadrul Fatah.
În cadrul convorbirilor au fost analizate detaliile apropierii dintre cele două organizaţii rivale, după un deceniu de disensiuni devastatoare. Negocierile privind problemele cele mai aprinse, precum controlul securităţii în Fâşia Gaza şi soarta a 25.000 de membri ai aripii armate a Hamas, riscă să fie amânate.
Mişcarea Hamas se află singură la guvernare în Fâşia Gaza de când a înlăturat Autoritatea Palestiniană cu preţul unui cvasi-război civil cu Fatah în 2007.
Autoritatea Naţională Palestiniană (ANP), entitate recunoscută pe plan internaţional şi despre care se crede că prefigurează un stat palestinian independent, este dominată de Fatah, organizaţie laică şi moderată. ANP nu îşi mai exercită puterea, limitată, decât în Cisiordania, ocupată de către Israel şi care se află la o distanţă faţă de Fâşia Gaza de câteva zeci de kilometri.
Hamas a acceptat în septembrie, sub presiune, revenirea în Fâşia Gaza a ANP şi a guvernului său.
Divizările palestiniene sunt considerate drept unul dintre principalele obstacole în calea soluţionării conflictului israeliano-palestinian, notează AFP.
Grupările rivale palestiniene Hamas şi Fatah au ajuns la un acord la Cairo
București
7°C
Articole Similare

9
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Rusia continuă ofensiva aeriană de amploare, folosind sute de drone și rachete
9

281
De câți militari ar fi nevoie pentru o intervenție terestră în Iran - Lecțiile războailor recente
281

952
Secretele Palatului Buckingham - Boala care l-a răpus pe Prnințul Philp: S-a trezit, s-a spălat, a spus că nu se simte bine şi a murit în linişte
952

1.069
VIDEO A fost desemnată cea mai bună plajă din Europa. Locul care a dat peste cap ultimul clasament realizat de experți
1.069

553
Criza petrolului din anii ’70 ar putea părea 'pistol cu apă'. Expert: 'Este mult mai mare decât atunci și mai gravă decât criza gazelor rusești'
553

1.782
Americanii au găsit punctul slab: Scindare în conducerea Iranului și o grupare se arată foarte dispusă la negocieri
1.782

959
Donald Trump întărește forțele armate în Orientul Mijlociu: Mii de parașutiști americani ajung pe front/ Ce misiuni ar putea urma
959

106
Preşedintele croat a anulat un summitul Balcanilor de Vest, după afirmaţiile omologului său sârb
106

2.328
România a evadat la mustață de pe lista neagră, dar alte 5 țări din Europa au intrat: Inclusiv în țările din Occident se erodează democrația
2.328

1.807
Apel neașteptat de la Bruxelles: Europenii, îndemnați să călătorească mai puțin pentru a evita criza energetică
1.807

53
Fostul premier italian Enrico Letta, la conferinţa The Economist: Fragmentarea pe piaţa financiară, în energie şi conectivitate reprezintă cauza principala a slăbiciunilor noastre
53

6.380
VIDEO 'În câteva ore, orașul va arbora steagul rusesc'. Țara europeană care este cel mai simplu de atacat/ Rusia are deja oameni acolo
6.380

106
Donald Trump a convocat 'God Squad'. Soarta animalelor pe cale de dispariție atârnă de o decizie
106
















Comentează