Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grupul german Deutsche Telekom vizează prima poziţie pe piaţa din SUA

telekom

Directorul general de la Deutsche Telekom, Tim Hoettges, a anunţat vineri că grupul german vizează poziţia de lider de piaţă în SUA, după ce subsidiara T-Mobile US a finalizat preluarea rivalului Sprint, în cadrul unei tranzacţii cu o valoare de 23 de miliarde de dolari, transmite Reuters.

"Vom deveni numărul 1 în SUA", a spus Tim Hoettges, într-un discurs ţinut cu ocazia Adunării Generale anuale a Acţionarilor Deutsche Telekom, care anul acesta a fost organizată online în contextul pandemiei de COVID-19, potrivit agerpres.ro.

Citește și: LOVITURĂ DE TEATRU! Ce NU s-a spus despre Legea care TAIE pensiile speciale

Finalizarea fuziunii dintre T-Mobile US şi Sprint a cimentat poziţia a treia deţinută de T-Mobile în topul operatorilor telecom din SUA, după AT&T şi Verizon.

Tot vineri, Tim Hoettges a promis că va face din Deutsche Telekom cea mai mare companie pe segmentul de fibră optică din Germania şi Europa, precum şi lider în ceea ce priveşte reţelele de telefonie mobilă 5G.

Hoettges a confirmat şi previziunile Deutsche Telekom pentru acest an, subliniind rezistenţa grupului în faşa pandemiei de coronavirus. În 2020, Deutsche Telekom mizează pe un profit operaţional de 25,5 miliarde euro şi a propus acordarea unor dividende în valoare de 0,60 euro pentru anul 2019.

Citește și: Ion Cristoiu scrie despre cum i-a stricat pandemia planurile lui Klaus Iohannis: 'Au fost gândite de el şi sistemul instituţiilor de forţă'

"Vrem să continuăm să creştem, atât în termeni de cifră de afaceri, de profit operaţional şi de flux de trezorerie disponibil", a adăugat Tim Hoettges.

Deutsche Telekom controlează un pachet majoritar din acţiunile Hellenic Telecommunications Organization (OTE), care, la rândul său, deţine 54,01% din Telekom România. La jumătatea lunii august 2014, Romtelecom şi Cosmote România au anunţat că vor fi reprezentate comercial prin intermediul brandului Telekom România, iar produsele şi serviciile vor fi oferite sub brandul 'T'.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.