Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Grupul parlamentar PNL: 'Mai avem nevoie de România?'

PNL

"Anul 2018 este anul sărbătoririi centenarului Marii Uniri Naționale. Acest eveniment este binecunoscut de către toți românii, cu excepția  membrilor și ai celui  de-al 3-lea guvern al majorității parlamentare PSD-ALDE, a căror principală preocupare este, în continuare, albirea cazierului șefului suprem, Liviu Dragnea.

Acum, toate tunurile sunt puse pe România. Liviu Dragnea este hotărât să moară cu țara de gât, pentru a se salva doar pe el!

Este cert după un an de la alegerile parlamentare, că românilor le-au fost livrate doar minciuni gogonate de către actualii guvernanți. Realitatea crudă, confirmată din plin de cifre oficiale, este că în regimul  Dragnea, salariile au scăzut, viața s-a scumpit, puterea de cumpărare a scăzut,  moneda națională s-a depreciat, iar ratele românilor datori la bănci au crescut. Dar nimeni dintre guvernanți nu vorbește despre cum să îndrepte toate aceste greșeli.

Nu vorbește nimeni că în anul Centenarului, se înființează un liceu maghiar, prin lege, deși există hotărâre judecătorească definitivă care interzice înființarea acestui liceu, în timp ce alte licee române sunt în pragul de a fi desființate.

Nu vorbește nimeni dintre decidenții PSD, că la 100 de ani de la apariția României Mari, sunt depuse proiecte de legi privind autonomia Ținutului Secuiesc.

Nu îi interesează pe pesedragniști de sărbătorirea Centenarului! Dragnea și ai lui sunt deciși să vândă România bucată cu bucată pentru perpetuarea și asigurarea guvernării lor, pentru a nu pierde cumva conectarea la resursele bugetare. In fond, dezinteresul  PSD-ALDE pentru România și români, a început încă de la preluarea guvernării atunci când toate promisiunile electorale s-au dovedit a fi doar praf în ochii alegătorilor care au crezut in prosperitatea propagată pe toate canalele mediatice de liderii  săi.

Și toate acestea din păcate se întâmplă în anul sărbătoririi centenarului Marii Uniri Naționale!

D-nă Prim Ministru Dăncilă, D-nelor și D-nilor Miniștrii membrii ai cabinetului, opriți-vă  din a vă juca de-a guvernarea țării, treziți-vă si faceți ceva, în mod real, pentru România, în anul Centenarului!

Domnule Ministru al Culturii, George Ivașcu, nu mai dormiți în papuci, implicați-vă, fiți patriot și faceți tot ce trebuie pentru a aniversa așa cum trebuie România, cu ocazia Centenarului.

Încercați cu toții din actuala majoritate parlamentară să nu mai fiți părtași și complici la prăbuşirea economică, la distrugerea imaginii externe a României, la aruncarea țării la periferia Uniunii Europene.

Opriți-vă să puneți tunurile pe România pentru a o distruge, și fiți patrioți!", s-a arătat într-un comunicat remis ȘTIRIPESURSE.RO de către liberalul Gigel Știrbu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.