Grupul Promateris încheie anul 2020 cu vânzări consolidate de 116,1 milioane de lei, în creştere cu 39% faţă de anul precedent, realizată în mare parte datorită producţiei de ambalaje biodegradabile şi compostabile, a anunţat compania, potrivit Agerpres.
Promateris îşi consolidează astfel poziţia de lider regional prin dezvoltarea canalelor de distribuţie în zona Europei Centrale şi de Est, în ţări precum Grecia, Polonia, Ungaria.
Grupul Promateris închieie 2020 cu EBITDA de 13,2 milioane de lei, în creştere cu 68% faţă de 2019, conform raportului preliminar pentru anul 2020. În ultimii ani, compania a înregistrat creşteri semnificative de la an la an: 28% (2018 faţă de 2019), 57% (2019 faţă de 2018), 39% (2020 faţă de 2019).
Potrivit companiei, acest lucru dovedeşte că investiţiile în "economia verde" sunt profitabile şi în acord cu cererea de pe piaţă. Obiectivul grupului este ca în 2025 să devină liderul pieţei de ambalaje sustenabile din Europa de Est şi să atingă o cifră de afaceri de 250 milioane de lei, cu un EBITDA previzionat de 35 milioane de lei.
"Începând cu anul 2017 ne-am propus să formăm o echipă de specialişti, de oameni tineri şi ambiţioşi, care să îşi dorească să realizeze o schimbare în cadrul companiei, dar şi la nivel social, şi care să înţeleagă şi să fie la curent cu tendinţele în materie de inovaţii tehnologice sustenabile. Mă bucur să am lângă mine profesionişti, alături de care să demonstrăm în continuare că, aderând la principiile trasate de Green Deal, companiile pot avea creştere economică şi că pot reduce impactul de carbon pe care îl au asupra mediului. Vom continua să investim în echipe de management tinere şi vizionare", a afirmat Tudor Georgescu, CEO Promateris.
Compania a investit în ultimii ani în dezvoltarea capacităţilor de producţie prin extinderea suprafeţelor de producţie, achiziţia de echipamente performante de ultimă generaţie, specializarea forţei de muncă, dar şi dotarea şi formarea unei echipe în departamentul de R&D, care lucrează constant la dezvoltarea de noi produse cu impact scăzut de mediu.
De asemenea, Promateris a pus în funcţiune în anul 2020 o linie de reciclare a deşeurilor tehnologice din bioplastic, ajungând astfel la un procent de 0% al deşeurilor tehnologice.
În viitor, grupul Promateris îşi propune dezvoltarea a trei noi divizii, dezvoltarea prezenţei în pieţele noi pe care a început recent să activeze, dar ia în calcul şi achiziţionarea unor noi companii în cadrul grupului.
Astfel, compania îşi propune consolidarea poziţiei de lider regional şi investiţii în producţia ambalajelor flexibile bio-compostabile, cu valoare adaugată, destinate industriei alimentare. De asemenea, vizează reducerea volumului de materiale plastice virgine folosite în producţia de ambalaje şi înlocuirea acestora cu materiale reciclate, respectând principiile economiei circulare. Totodată, Promateris are în vedere dezvoltarea şi producţia unor soluţii sustenabile, ce au la bază hârtie şi biomasă, ţinând cont de biodegradabilitatea, regenerabilitatea şi reciclabilitatea noilor materiale.
Grupul Promateris, vânzări de peste 116 milioane de lei în 2020
Explorează subiectul
Articole Similare

35
Nvidia își accelerează investițiile în startupuri europene din domeniul AI
35

49
Numărul persoanelor care trăiesc în 'sărăcie extremă' în Marea Britanie a atins cel mai ridicat nivel din ultimii 30 de ani
49

31
Airbus Helicopters raportează o creştere puternică a comenzilor şi livrărilor în 2025, susţinută de cheltuielile pentru apărare din Europa
31

66
Creştere puternică a comenzilor şi livrărilor în 2025 pentru Airbus Helicopters
66

1.778
Trump lovește un important partener strategic: majorare dură pe taxele vamale pentru bunurile importate din Coreea de Sud
1.778

581
Cât de mult va crește aurul în acest an. Băncile anticipează creșteri record
581

962
Ministrul Finanţelor vorbește despre modul în care vor fi distribuiţi banii din bugetul de stat
962

2.926
Țara care a pus ochii pe oile din România: Va importa în următoarea perioadă un număr impresionant de ovine
2.926

124
Ministrul Finanţelor: Cred că în trimestrul al treilea, începând cu luna iulie, august, o să începem să vedem scăderea inflaţiei şi ea se va duce spre intervalul de referinţă undeva în decembrie, spre 4%
124

1.699
Economiile din bancă nu mai țin pasul cu scumpirile: cum îți protejezi banii de inflație în 2026
1.699

66
Alexandru Nazare: Toate rambursările de TVA la luna ianuarie 2026 sunt plătite la termen
66

1.354
Dacia bate giganții auto din Europa - strategia care a răsturnat clasamentele (analiză)
1.354

67
Primul produs Apple din 2026 este o nouă versiune a dispozitivului de localizare AirTag, care promite o precizie mai mare în găsirea obiectelor pierdute
67

















Comentează