DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Grupurile de producători pot accesa finanţări în valoare de 13 milioane de euro

pixabay.com
euro hartii 500 euro tiparnita

Agenția pentru Finanțarea Investițiilor Rurale a lansat, miercuri, o nouă sesiune de cereri pentru finanțarea grupurilor de producători din sectorul agricol și cel pomicol în valoare totală de 13 milioane de euro, potrivit mediafax.

Fondurile vor fi acordate prin programul Programului Național de Dezvoltare Rurală 2014 – 2020 iar alocarea financiară anuală este de 7.729.354 euro pentru sectorul agricol și de 5.300.811 euro pentru sectorul pomicol. Programul își propune să asigure îmbunătăţirea performanţelor generale şi creşterea veniturilor generate de exploataţiile agricole.

Citește și: Lovitură în plin pentru Opoziție! Liviu Dragnea a câștigat

„Sprijinul financiar acordat prin PNDR 2020 este direcționat pentru a susține înființarea și funcționarea grupurilor de producători, astfel încât să se poată asigura valorificarea în comun a produselor agricole ale membrilor, dar și integrarea pe piaţă a producătorilor primari prin adaptarea producţiei acestora la cerinţele pieţei şi comercializarea în comun a producţiei lor”, mai informează reprezentanții AFIR.

Citește și: Ipoteză-bombă! Cine ar urma să fie viitorul președinte al României – Șah pentru Klaus Iohannis

Fondurile acordate sunt 100% nerambursabile şi nu pot depăşi suma maximă de 100.000 euro/an. Termenul limită de depunere a cererilor este 30 septembrie iar pragul minim al punctajului pe care trebuie sa îl întrunească o cerere de finanțare este de 10 puncte.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.