Guvernul Guatemalei a anunţat marţi că SUA vor trimite o echipă a Biroului Federal de Investigaţii (FBI) pentru a ajuta la capturarea unor capi ai bandei Barrio 18, a căror evadare dintr-o închisoare a provocat o criză de securitate în această ţară din America Centrală, informează AFP, conform agerpres.ro.
Autorităţile guatemaleze au anunţat pe 12 octombrie evadarea a 20 de membri ai Barrio 18, organizaţie clasată ca "teroristă" de Washington şi de curând şi în Guatemala, din închisoarea Fraijanes II, lângă capitală, fără a preciza când exact a avut loc evadarea.
Doar patru dintre evadaţi au fost prinşi până acum. SUA au calificat această evadare drept "inacceptabilă".
În urma evadării, preşedintele social-democrat al Guatemalei, Bernardo Arevalo, l-a demis pe ministrul său de interne Francisco Jimenez şi l-a înlocuit cu Marco Antonio Villeda, care a solicitat ajutorul FBI pentru a-i prinde pe traficanţi.
Villeda a anunţat marţi pentru presă că Joint Task Force Vulcan a FBI va participa la operaţiune. Această forţă operaţională specializată a fost înfiinţată de Donald Trump în 2019, în timpul primului său mandat, cu scopul de a destructura organizaţiile criminale latinoamericane. Ea viza la origine organizaţia Mara Salvatrucha (MS-13).
Parchetul guatemalez a cerut săptămâna trecută ridicarea imunităţii preşedintelui Bernardo Arevalo, pentru a-l putea ancheta, în cadrul dosarului privind această evadare, pentru "neîndeplinirea obligaţiilor sale".






























Comentează