DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Cozmin Gușă face ANALIZA luptei pentru președinția SUA: După 3 noiembrie va fi război civil

cozmin gusa

Analistul politică Cozmin Gușă face o radiografie a luptei politice pentru președinția SUA. Acesta spune că unica preocupare cu privire la scrutin pentru români este legată de afacerile lui Biden în România.

Citește și: CLARIFICARE de la Ludovic Orban: FĂRĂ mască la alergat în aer liber

"TRUMP contra BIDEN, sau "PISTOLUL LA BRÂU" versus "CĂRTICICA LUI MAO ÎN BUZUNAR".

RĂZBOIUL CIVIL ÎN SUA DUPĂ 3 NOIEMBRIE, PARE DE NEEVITAT!

În România se comentează campania Americană și consecințele acesteia cât mai puțin posibil, singura preocupare din ultimele zile fiind legată de CÂND, CUM și CE ANUME se va vorbi despre afacerile necurate ale familiei BIDEN de pe la noi, făcute cu sprijinul STATULUI PARALEL, respectiv BĂSESCU, MAIOR, COLDEA, KOVESI & COMPANY. Faptul că însuși Trump a anunțat joi la FOX NEWS că România & BIDEN vor fi subiect important, i-a pus și mai tare pe jar pe protagoniștii autohtoni de la noi. Legat de asta, am fost mirat să aflu, din surse apropiate de administrația TRUMP că, de cca 2 săptămâni se fac demersuri disperate din România, DE LA TOATE NIVELURILE, pentru ca subiectul să nu ajungă pe tapet în SUA. Asta mi-arată pe de o parte, că sunt mai mulți implicați decât cei din "echipajul BĂSE" enumerați mai sus, dar pe de altă parte, ne zice încă o dată CÂT DE MICI ȘI NAIVI SUNT CEI DE LA "BUTOANELE" ROMÂNEȘTI dacă-și închipuie că Trump și-ai lui vor ezita să devoaleze public subiectul, despre care vă ziceam în septembrie 2019 că ar fi GLONȚUL DE ARGINT ÎMPOTRIVA LUI BIDEN ȘI-AL DEMOCRAȚILOR ÎN CAMPANIE. Nimic de comentat în plus, dar adaug spre comparație că SUA au oficializat chiar ieri COALIȚIA "GENEVA CONSENSUS", prin care se va milita de la nivelul ONU pentru IMPUNEREA VALORILOR FAMILIEI TRADIȚIONALE, și unde UNGARIA, alături de BRAZILIA, INDONEZIA și EGIPT, sunt parteneri-inițiatori alături de SUA!

DESPRE CE ANUME ESTE LUPTA DIN SUA?

Toată lumea e de acord și urmărește încordată confruntarea americană, tocmai pentru că rezultatul acesteia va defini NOUA ORDINE MONDIALĂ, SUA fiind încă suficient de puternice pentru ca să vectorizeze politica externă a lumii. Americanii participă într-un număr atât de mare la campanie și vot, știind că viața lor comunitară se va modifica radical, într-un sens sau altul. TRUMP apără valorile tradițional-creștine, capitalul național, concurența și exprimarea libere, elemente pe care s-a clădit succesul american din ultimele 200 de ani. De partea cealaltă, BIDEN și democrații, doresc să consolideze DICTATURA MINORITĂȚILOR ÎN VIAȚA PUBLICĂ AMERICANĂ, la pachet cu apărarea privilegiilor corporațiilor reprezentate de către atotputernici de tipul SOROS, BEZOS, GATES, ș.a., democrații fiind sprijiniți atât de mult de către aceștia încât par doar o simplă INTERFAȚĂ POLITICĂ A ACESTEI OLIGARHII.

DE CE ZIC CĂ VA FI RĂZBOI CIVIL DUPĂ 3 NOIEMBRIE?

Să luăm scenariul în care Trump câștigă.

În aceste condiții, este limpede că așa-zișii progresiști, "înarmați" și susținuți de către DEEP STATE, OLIGARHI și PARTIDUL DEMOCRAT, nu vor accepta înfrângerea, ce va însemna sfârșitul privilegiilor lor. Vom vedea atunci pe străzile Americii, multiplicat de câteva ori, tot ceea ce ați observat și v-a îngrozit, de la bătăile și crimele organizate de către BLACK LIVES MATTER - BLM, până la dărâmarea de biserici și statui,plus arderi de cruci, ce se vor constitui într-un soi de REVOLUȚIE CULTURALĂ, RASIALĂ ȘI ANTI POLIȚIE SAU ANTI AUTORITATEA STATULUI AMERICAN. Pe modelul revoluției culturale ce-a distrus aproape China în secolul XX, militanții vor genera violențe civile din care poți scăpa doar cum scăpau chinezii ce puteau arăta "la purtător" CĂRTICICA LUI MAO. Armata SUA, care a fost privatizată profund după 9/11 din 2001, nu este de așteptat să reacționeze, iar atunci va fi rândul civililor înarmați cu cca 300 de milioane de arme de foc, să sprijine Poliția, în demersul comun de a apăra rezultatele votului.

Dacă va câștiga BIDEN&COMPANY, este iarăși limpede că așa zișii SUPREMATIȘTI ALBI, ce-l susțin pe Trump și reprezintă populația creștină, muncitorii, fermierii, categoriile sociale speriate de CORPORATIȘTI și NOII REVOLUȚIONARI MINORITARI ȘI ATEI, nu se vor conforma rezultatului alegerilor. Aceștia știu că va fi doar o chestiune de timp pentru BIDEN și democrați pentru a-i pune la respect folosind mijloace coercitive, pentru a-i marginaliza chiar, dar bineînțeles pentru a-i deposeda prin lege de armele de foc deținute, cu care ei s-au obișnuit să-și păzească familiile, integritatea și gospodăriile. Și-atunci, cu "PISTOLUL LA BRÂU", americanul din această categorie, MILITANTĂ ȘI ORGANIZATĂ, va opta pentru a lupta în stradă și a realiza ce n-a putut impune prin vot la alegeri.

Am sintetizat astfel miza luptei din această ultimă săptămână dinaintea verdictului, invitându-vă să monitorizați atent ce se întâmplă în SUA, pentru că vă asigur că va avea mult mai multă importanță pentru viețile voastre viitoare decât ceea ce ghicim deja că se va întâmpla la alegerile parlamentare din România. Unde însă, implementarea rezultatului românesc de la vot, va depinde covârșitor tot de felul în care se va tranșa lupta TRUMP-BIDEN!

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.