Cabinetul Cioloș a fost votat de Parlament

Autor: Politic Scan

Publicat: 17-11-2015

Actualizat: 17-11-2015

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

ciolos3Cabinetul Cioloș a primit marți, 17 noiembrie, votul de încredere din plenul reunit al Parlamentului. Noul executiv a fost votat cu 389 de voturi „pentru” și 115 de voturi „împotrivă”.

Prim-ministrul desemnat, Dacian Cioloș, a spus, în fața plenului reunit, că viitorul Executiv se va baza pe transparență în actul decizional, responsabilitate și va fi deschis spre dialog. El și-a început discursul cu „un tribut” adus victimelor de la Clubul Colectiv, subliniind că astfel de tragedii nu trebuie să se mai repete, iar soluția o reprezintă eliminarea principalei cauze: corupția.

„Este datoria morală pe care trebuie să ne-o asumăm cu toţii, iar împreună trebuie să înlăturăm cauzele acestei tragedii, mai ales corupţia”, a spus Cioloș de la tribuna Parlamentului.

El a mai spus că România trece „printr-un moment critic” și că este conștient că așteptările de la noul Guvern sunt uriașe.

„Ne asumăm o guvernare bazată pe transparenţă, responsabilitate şi deschidere pentru dialog. (...) A doua prioritate va fi deschiderea către societate la toate nivelurile ei. (...) Urmează un an important în care se vor face numiri în posturile cheie din Parchete. Acestea vor fi ghidate doar de performanţă şi integritate. (...) Vom susține stabilitatea finanțelor publice. (...) La venituri, avem un cod fiscal adoptat recent. Vom urmări implementarea lui. (...) Va trebui să demarăm implementarea noului buget european acordat României. (...) Ne vom concentra pe redefinirea rolului și statutului personalului medical și reducerea migrației în străinătate. (...) Vreau să creștem ponderea României în UE. Îmi voi folosi toată energia pentru a contribui la recâștigarea încrederii și prestigiului României. (...) Noi nu ne dorim și nu putem să înlocuim clasa politică. Democrația nu e posibilă fără politicieni și partide. Noi nu putem guverna decât alături de forțele politice din Parlament. Sper să va alăturați eforturilor noastre.”, a punctat Dacian Cioloș.

PSD votează Guvernul, dar rămâne în opoziție

Liderul PSD, Liviu Dragnea, a anunțat de la tribuna Parlamentului că social-democrații vor vota Guernul Cioloș, dar rămâne în opoziție.

„În funcţie de modul în care Cioloş răspunde la cerinţele PSD va determina modul în care PSD va susţine acest guvern.”, a afirmat Dragnea, precizând că votul pentru Cabinetul Cioloș nu reprezintă un cec în alb, iar PSD va susţine Executivul atâta vreme cât îşi desfăşoară activitatea în interiorul mandatului convenit cu Parlamentul, stă departe de manevre politice şi PSD are certitudinea că va pregăti corect alegerile din 2016.

PNL îi promite loialitate lui Cioloș

Co-președintele PNL, Alina Gorghiu, a afirmat în discursul său din fața plenului reunit că „întreaga clasă politică este acum într-un mare impas, dar are și o mare oportunitate”.

„Alegem astăzi o soluție de un an. Cu toate acestea, PNL crede în această soluție de moment, cu toate sincopele în formarea echipei. Este nevoie de un pas în spate al partidelor pentru ca acestea să se poată încărca cu voință și putere de schimbare, de împrospătare. Alături de grupurile parlamentare ale PNL, voi vota noul Guvern pentru ca am încredere că este o formulă bună, o soluție pentru ieșirea din criză. Domnule prim-ministru, veți avea în PNL un partener loial în toate măsurile bune pe care le veți lua, dar și o voce critică și sinceră atunci când vom considera că trebuie spuse adevăruri mai puțin favorabile Cabinetului dumneavostră.”, a afirmat Gorghiu.

Ea și-a exprimat convingerea că „în mandatul Guvernului Cioloș vor fi reparate sau stopate măcar o parte din abuzurile fostului Guvern”, amintind în acest sens de ordonanța care permite traseismul politic.

Pe de altă parte, celălalt co-președinte al PNL, Vasile Blaga, a ținut să precizeze că Guvernul Cioloș nu este „un guvern-pelerină pentru vreme rea” și a atras atenția că noul Cabinet nu va trebui să fie „țapul ispășitor” al partidelor politice. El a subliniat că noul Executiv va fi nevoit să „repare” tot ceea ce a stricat Guvernul Ponta .

UDMR votează Guvernul, urmând ca ulterior să decidă punctual, pe fiecare proiect, eventualul sprijin

Liderul UDMR, Kelemen Hunor, a anunțat că formațiunea pe care o reprezintă va vota Guvernul Cioloș, precizând că ulterior UDMR va decide punctual, pe fiecare proiect în parte, ce fel de vot vor da.

„UDMR va vota pentru instalarea Guvernului condus de Dacian Cioloş şi suntem conştienţi că într-un an nu se pot înfăptui minuni. Nu există minuni. Trebuie să depunem eforturi. (...) Azi veţi avea voturile noastre. În continuare aşteptăm de la dumneavoastră un dialog constant şi sincer.”, a spus liderul UDMR.

ALDE nu va vota Guvernul

În schimb liderul ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, a afirmat că partidul său nu va vota Cabinetul Cioloș, pe care l-a catalogat drept un „guvern prezidențial”.

„Tehnocraţia ucide democraţia. Instalarea unui guvern prezidenţial va marca trecerea la un regim politic care goleşte de conţinut democraţia reprezentativă, la un regim politic ce va excede principiile constituţionale, care va pune în pericol drepturile şi libertăţile cetăţeneşti, valorile democratice şi statul de drept, dar care, mai presus de toate, va tranforma Parlamentul într-o formă fără fond.”, a declarat Tăriceanu.

Grupul minorităților s-a răzgândit: Va vota Guvernul

Liderul Grupului minorităților naționale, Varujan Pambuccian, a anunțat că grupul său va vota Guvernul Cioloș după ce prim-ministrul desemnat a retras-o pe Cristina Guseth de la Justiție.

„Dacă aş fi vorbit ieri, aş fi spus ca acordăm Guvernului un cec în alb. Asta însemnând că plecăm de la premisa de încredere şi mai vedem. Dacă aş fi vorbit azi-noapte, aş fi spus că nu votăm acest Guvern. Vorbesc în dimineaţa aceasta şi vă spun ca îl vom vota pentru că acolo unde noi, stimaţi colegi, am dat dovada unei iresponsabilităţi pe care nu o înţeleg, omul acesta a dat dovadă de responsabilitate. (...) Aseară am văzut-o pe Ana Pauker vorbindu-vă dumneavoastră, celor din Comisia Juridică, vorbindu-vă gângav, vorbindu-vă poticnit, vorbindu-vă împotriva libertăţii şi democraţiei şi aţi votat-o. Aţi făcut lucrul acesta negândind că Parlamentul este ultima redută pe care o are o naţiune în faţa dictaturii”, a spus Pambuccian.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri