Guvernatoarea statului Michigan cheamă la "temperarea discursului" după atacul împotriva unei biserici mormone

Autor: Roxana Popa, Redactor

Publicat: 30-09-2025 07:05

Article thumbnail

Sursă foto: Jose Juarez / AP / Profimedia

Guvernatoarea democrată a statului Michigan, în nordul SUA, şi-a îndemnat luni concetăţenii să îşi tempereze discursul la o zi după un atac mortal asupra unei biserici mormone, transmite AFP.

 

Patru persoane au fost ucise după ce un bărbat înarmat a pătruns cu o camionetă într-o biserică mormonă din statul Michigan şi a deschis focul asupra credincioşilor înainte de a incendia clădirea, potrivit unui nou bilanţ anunţat de poliţie, incident pe care preşedintele american Donald Trump l-a numit "un alt atac ţintit asupra creştinilor".

Responsabilul local al FBI, poliţia federală americană, Reuben Coleman, a considerat luni atacul "un act de violenţă ţintită", fără a preciza cine a fost vizat.

"Continuăm să încercăm să stabilim motivul", a adăugat Coleman.

"În acest moment, orice speculaţie este inutilă şi poate fi chiar periculoasă", a avertizat guvernatoarea Gretchen Whitmer, îndemnând la "temperarea discursului".

Suspectul, Thomas Jacob Sanford, în vârstă de 40 de ani, a fost împuşcat mortal de poliţie la opt minute după începerea atacului, în timpul căruia biserica, situată în localitatea Grand Blanc, a fost incendiată, potrivit poliţiei.

"Acesta pare a fi un alt atac ţintit împotriva creştinilor din Statele Unite", a declarat Trump pe reţeaua sa Truth Social.

"Această epidemie de violenţă din ţara noastră trebuie să înceteze imediat!", a adăugat el, la mai puţin de trei săptămâni după asasinarea influencerului conservator Charlie Kirk în Utah (vest).

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri