Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul a adoptat nomenclatorul domeniilor şi al specializărilor/programelor de studii universitare pentru sesiunea 2020-2021

Inquam Photos/ Octav Ganea
Guvernul Romaniei

Executivul a adoptat în şedinţa de luni proiectul de modificare a hotărârii privind aprobarea Nomenclatorului domeniilor şi al specializărilor sau programelor de studii universitare şi al structurii instituţiilor de învăţământ superior pentru anul universitar 2020 - 2021, relatează Agerpres.

Noul act normativ identifică schimbările aduse unor structuri ale instituţiilor de învăţământ superior, la solicitarea acestora, în baza hotărârilor senatelor universitare, rectificări ale unor specializări şcolarizate în cadrul instituţiilor de învăţământ superior, conform rapoartelor agenţiilor de asigurare a calităţii din ţară sau din străinătate, înregistrate în Registrul European pentru Asigurarea Calităţii în Învăţământul Superior (EQAR), precum şi noi specializări evaluate de către agenţiile de asigurare a calităţii, din ţară sau din străinătate, în perioada 16 aprilie - 25 iunie, arată Ministerul Educaţiei.

Astfel, hotărârea include 54 de instituţii de învăţământ superior de stat cu 2.148 de specializări/programe de studii universitare de licenţă. Dintre acestea, 37 de specializări/programe de studii universitare de licenţă sunt noi sau au suferit modificări (modificare de capacitate, modificare de denumire). Din totalul celor 37 de programe/specializări, 20 sunt noi, iar 10 au obţinut acreditarea.

De asemenea, sunt cuprinse 34 de instituţii de învăţământ superior particulare acreditate cu 375 de specializări (dintre acestea, două specializări/programe de studii universitare de licenţă sunt noi), respectiv opt instituţii de învăţământ superior particulare autorizate provizoriu cu 25 de specializări/programe de studii universitare de licenţă.

Totodată, la propunerea a 10 instituţii de învăţământ superior, prin decizii adoptate în Senatul universitar şi comunicate Ministerului Educaţiei şi Cercetării, 33 de specializări/programe de studii universitare de licenţă intră în lichidare, şi anume pentru acestea nu se mai organizează admitere, începând cu anul universitar 2020 - 2021.

Hotărârea adoptată luni introduce şi trei specializări/programe de studii universitare de licenţă noi la nivel naţional, faţă de cele existente, şi anume: Diplomaţie în afaceri (în cadrul domeniului de licenţă Relaţii internaţionale şi studii europene), Ingineria internetului dispozitivelor inteligente (în cadrul domeniului de licenţă Calculatoare şi tehnologia informaţiei) şi Ştiinţe gastronomice (în cadrul domeniului de licenţă Ştiinţe inginereşti aplicate).

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.