Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul a modificat prevederea privind acordarea de bani pentru titlul de doctor

dialogcivic.gov.ro
guvern sigla

Guvernul a modificat, miercuri, printr-o ordonanţă de urgenţă, prevederea referitoare la acordarea sumei compensatorii aferente titlului ştiinţific de doctor, în sensul eliminării gradaţiei corespunzătoare vechimii în muncă, suma compensatorie nedepinzând de vechime.

În cuprinsul actului normativ se mai prevede că "pentru personalul didactic din învăţământul superior/ universitar nivelul salariului de bază similar în plată sau al salariului de bază maxim corespunzător funcţiei didactice ocupate se stabileşte cu respectarea criteriilor care s-au avut în vedere la acordarea salariului de încadrare între minim şi maxim, cu toate elementele care fac parte din salariul de bază, fără compensaţii tranzitorii, cu excepţia celei pentru titlul ştiinţific de doctor obţinut în domeniul pentru care îşi desfăşoară activitatea".

Ordonanţa mai aduce o clarificare importantă, se arată în comunicat, definind instituţia sau autoritatea publică, respectiv acea entitate (instituţie sau autoritate) publică cu personalitate juridică, ce are patrimoniu propriu, buget propriu de venituri şi cheltuieli, conduce contabilitate proprie, iar conducătorul acesteia are calitatea de ordonator de credite. "În cazul instituţiilor sau autorităţilor publice aflate în subordinea aceluiaşi ordonator de credite, având acelaşi scop, îndeplinind aceleaşi funcţii şi atribuţii, aflate la acelaşi nivel de subordonare din punct de vedere financiar, nivelul maxim al salariului de bază/ indemnizaţiei de încadrare se va stabili la nivelul maxim aflat în plată din cadrul tuturor acestor instituţii sau autorităţi publice subordonate", se arată în comunicat.

Guvernul apreciază că "eliminarea disfuncţionalităţilor existente în sistemul public de salarizare va duce, de exemplu, la înlăturarea tensiunilor apărute în situaţiile în care munca egală nu este remunerată la acelaşi nivel, la restabilirea unui cadru de normalitate şi respect al muncii în sistemul public şi, de asemenea, la creşterea potenţialului de motivare a angajaţilor" şi că, în total, sunt vizaţi de modificări "circa 5.000 de angajaţi din sistemul public". "Salarizarea personalului bugetar este reglementată în prezent de Legea-cadru nr. 284/2010 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare, însă valoarea de referinţă şi coeficienţii de ierarhizare corespunzători claselor de salarizare nu s-au aplicat niciodată", precizează Guvernul.

Potrivit comunicatului Executivului, ordonanţa urmăreşte "clarificarea unor aspecte apărute în aplicarea prevederilor OUG 57/2015 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice în anul 2016". "Adoptarea în regim de urgenţă a documentului este motivată practic de necesitatea eliminării, începând cu august 2016, a disfuncţionalităţilor de încadrare a personalului angajat în Sănătate, Educaţie şi în instituţii şi autorităţi publice. Ordonanţa de astăzi a avut ca scop primar continuarea procesului de corecţie a inechităţilor din sistemul de salarizare bugetar, venind în continuarea Ordonanţei 20, cu clarificări ale legislaţiei mai vechi care a introdus multe distorsiuni", mai precizează sursa citată.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.