Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul adoptă măsuri care vor schimba radical piața produselor din tutun

Guvern

Guvernul se va reuni, joi, în şedinţă, urmând să discute, printre altele, un proiect de ordonanţă care vizează crearea cadrului legal adecvat pentru punerea pe piaţă a tuturor produselor din tutun, informează Agerpres.

Proiectul de act normativ modifică şi completează Legea nr. 201/2016 privind stabilirea condiţiilor pentru fabricarea, prezentarea şi vânzarea produselor din tutun şi a produselor conexe şi Legea nr. 349/2002 pentru prevenirea şi combaterea efectelor consumului produselor din tutun în conformitate cu mai multe directive europene în materie.

Reglementările europene în materie stabilesc, între altele, obligativitatea etichetării pentru produsele din tutun încălzit, în măsura în care acestea sunt produse din tutun pentru fumat, cu mesajul de informare şi avertismentele de sănătate combinate.

În şedinţa de Guvern va fi analizat în primă lectură şi un proiect de ordonanţă pentru completarea OUG nr. 113/2022 privind unele măsuri necesare în vederea implementării Fondului de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane, decontarea unor cheltuieli privind sprijinirea refugiaţilor din Ucraina, precum şi acordarea de granturi din fonduri externe nerambursabile pentru investiţii destinate retehnologizării IMM-urilor, precum şi pentru modificarea şi completarea OUG nr. 166/2022 privind unele măsuri pentru acordarea unui sprijin categoriilor de persoane vulnerabile pentru compensarea preţului la energie, suportat parţial din fonduri externe nerambursabile.

România face un pas important către OECD

Pe agenda Executivului figurează şi un proiect de hotărâre pentru plata contribuţiei financiare anuale a României la bugetul Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică, urmare a dobândirii statutului de stat membru asociat în cadrul Grupului de lucru anti-mită.

"Prin proiectul de hotărâre se propune aprobarea plăţii contribuţiei financiare a României la bugetul OCDE, aferente anului 2023, din bugetul anual aprobat Ministerului Justiţiei, în limita echivalentului în lei al sumei de 13.281,78 euro, reprezentând cotizaţia anuală aferentă statutului de stat membru asociat WGB, calculată proporţional perioadei din an de la data aderării", se arată în nota de fundamentare.

Un alt proiect de hotărâre care va fi discutat de Cabinetul Ciolacu prevede aprobarea normativelor de cheltuieli pentru activităţile de protocol cu caracter deosebit pe timpul pregătirii şi exercitării de către România a preşedinţiei Comitetului de Coordonare a Procesului Reuniunilor Miniştrilor Apărării din Europa de Sud-Est şi a Comitetului Director Politico-Militar al Forţei Multinaţionale de Pace din Europa de Sud-Est, în perioada 2023 - 2025.

Guvernul va analiza şi un proiect de ordonanţă pentru completarea art. 4(2) din OUG nr. 109/2011 privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor publice.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.