Guvernul aprobă proiectul Legii voluntariatului în armată: tinerii vor putea să facă pregătire militară la cerere

Autor: Daniel Mihai Dragomir

Publicat: 03-10-2025 05:05

Actualizat: 03-10-2025 05:26

Article thumbnail

Sursă foto: MSNews

Guvernul a aprobat proiectul Legii voluntariatului în armată. Tinerii, femei sau bărbați cu vârste între 18 și 35 de ani și care nu au îndeplinit serviciul militar activ, vor putea să facă pregătire militară la cerere, timp de patru luni, informează Rador Radio România.

Pe timpul derulării programului de pregătire, militarii voluntari vor beneficia gratuit de cazare, asistență medicală și de o indemnizație lunară, similară soldațiilor, respectiv 3.000 de lei.

La finalul stagiului, voluntarii vor primi un bonus financiar în cuantum de trei salarii medii, adică 27.000 de lei. Tot în ședința de ieri, executivul a aprobat proiectul de lege privind apărarea națională.

Acesta include măsuri care simplifică lanțul decizional de pe teatrul de operațiuni. Astfel, comandantul de la fața locului va putea da ordine directe pentru a fi redus timpul de reacție în situații critice, cum ar fi interceptarea dronelor.

Ambele documente vor fi trimise Parlamentului pentru dezbatere și vot.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri