Guvernul britanic, forţat să-şi deconspire planul pentru Brexit

Autor: Cristian Gheorghe

Publicat: 06-12-2016

Actualizat: 06-12-2016

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Zeci de deputaţi conservatori s-ar putea alia miercuri opoziţiei laburiste în parlamentul britanic pentru a cere guvernului să îşi facă public planul pentru Brexit, transmite AFP, conform agerpres.

Acuzând-o pe şefa guvernului, Theresa May, că întreţine situaţia neclară, Partidul Laburist va depune o moţiune prin care cere ca premierul să îşi clarifice intenţiile înainte de activarea Articolului 50 din Tratatul de la Lisabona care va declanşa procedura de ieşire din Uniunea Europeană.

Citeşte şi: Putin a promulgat noua doctrină privind securitatea informaţională a Rusiei

Până la 40 de deputaţi conservatori ar putea sprijini moţiunea, o rebeliune susceptibilă de a pune guvernul într-o situaţie dificilă, deoarece acesta nu dispune decât de 13 voturi în plus în Camera Comunelor, care numără 650 de deputaţi.

"Moţiunea Partidului Laburist este eminamente pertinentă şi merită să fie susţinută", a declarat eurodeputata conservatoare pro-UE Anna Soubry, subliniind că între 20 şi 40 de deputaţi conservatori i-ar putea urma exemplul.

"Dezvăluirea planului privind negocierile viitoare ar fi cel mai bun mijloc pentru guvern de a aduna toate facţiunile din parlament", a adăugat ea într-un comunicat.

De la preluarea funcţiei în iulie, Theresa May afirmă cu regularitate că nu îşi doreşte "să comenteze de la o zi la alta" strategia pentru ieşirea din UE.

Citeşte şi: ATAC armat în Danemarca. Un poliţist a fost rănit grav de gloanţe - FOTO

Pe front judiciar, guvernul britanic încearcă să obţină în această săptămână în faţa Curţii Supreme anularea unei sentinţe care îl obligă să consulte parlamentul înainte de a declanşa procedura de Brexit.

Această sentinţă a Înaltei Curţi a stârnit furia apărătorilor Brexit-ului, care o văd ca pe un mijloc de a sfida decizia a 52% dintre alegătorii britanici care au votat pentru ieşirea din UE la referendumul de la 23 iunie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri