Guvernul britanic ia măsuri disperate: Granițele Regatului s-ar putea închide în fața valului de mutații SARS-CoV-2

Autor: Redactia Stiripesurse.ro

Publicat: 23-01-2021

Actualizat: 23-01-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Cristi Șelaru

Guvernul britanic preconizează posibilitatea de a închide frontierele Marii Britanii în faţa apariţiei diferitelor mutaţii ale coronavirusului SARS-CoV-2, a recunoscut vineri ministrul mediului, George Eustice, relatează EFE, potrivit Agerpres.

"Mereu avem în vedere aceste lucruri şi le avem în atenţie. Preocuparea din acest momente este numărul diferitelor mutaţii", a declarat ministrul postului Sky News fiind întrebat despre eventualitatea închiderii frontierelor.

Citește și: Raed Arafat: ‘Pentru școli ultima analiză se va face la începutul lui februarie pentru a decide definitiv care va fi abordarea’

Marea Britanie a suspendat recent toate zborurile din Portugalia şi din 14 ţări din America Latină, ca urmare a apariţiei unei tulpini braziliene şi solicită tuturor pasagerilor un test negativ pentru COVID-19.

În urmă cu câteva săptămâni au fost suspendate şi zborurile din Africa de Sud, după apariţia în această ţară a unei noi variante a coronavirusului.

Citește și: Valeriu Gheorghiță: Nu cred că anul viitor vom mai avea o altă campanie de vaccinare

Potrivit ultimelor date oficiale, Marea Britanie a înregistrat joi 1.290 noi decese asociate COVID-19, sub recordul de 1.820 de morţi anunţat în ziua anterioară, precum şi 37.892 noi contagieri.

În ultimele şapte zile, numărul deceselor a crescut cu 14,1 % faţă de săptămâna anterioară, deşi numărul contagierilor a înregistrat o scădere de 23,6 %.

În Marea Britanie se menţin restricţii ale deplasărilor populaţiei, precum şi închiderea şcolilor, ca urmare a numărului mare de contagieri şi situaţiei critice din spitalele ţării.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri