DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Guvernul cedează la presiuni: anunțul ministrului Sănătății dă speranțe celor care frecventează bazinele balneare

capital.ro
turism balnear

După ce Preşedintele Organizaţiei Patronale a Turismului Balnear din Romania, Nicu Rădulescu, a declarat că România nu-şi foloseşte resursele naturale de luptă împotriva covid, Nelu Tătaru, ministrul Sănătății, a afirmat sâmbătă, la Constanţa, că bazinele din sanatoriilor balneare ar putea fi deschise spre sfârşitul toamnei, dar că totul depinde dacă va exista o scădere a transmiterii comunitare a noului coronavirus. Ministrul Sănătăţii a făcut sâmbătă, o vizită în judeţul Constanţa unde a vizitat şi mai multe sanatorii balneare, relatează News.ro.

„Astăzi (sâmbătă - n.r.) am făcut o evaluare locală a instituţiilor care sunt sub coordonarea şi subordonarea Ministerului Sănătăţii, sanatoriile balneare de la Mangalia, Techirghiol, Eforie Nord, precum şi DSP şi Saţia Judeţeană de Ambulanţă. Evaluările sunt făcute şi în măsura necesităţilor pe care aceste obiective le au, dar şi o evaluare la zi, având în vedere că suntem într-un context pandemic, iar litoralul în aceste zile este una din cele mai aglomerate zone”, a declarat Tătaru.

El a precizat că sanatoriile balneare sunt deschise în această perioadă, dar la o capacitate mult mai mică decât ar fi fost în mod normal.

„Sunt redeschise cu o capacitate mai mică decât ar putea în condiţii obişnuite. De exemplu, sunt pentru 80 de beneficiari la Mangalia din 300 de locuri, pentru 300 de beneficiari la Techirghiol din aproape 850 de locuri, iar pentru 30 de beneficiari din 120 de locuri la Eforie Nord. Am vrut să văd respectarea regulilor impuse de pandemie, se respectă dar sunt necesare mult mai multe investiţii decât avem în acest moment”, a explicat ministrul.

Întrebat când vor fi redeschise bazinele din sanatoriile balneare, Nelu Tătaru a răspuns: „Totul ţine de evoluţia transmiterii comunitate. În contextul în care vom avea scăderea acestei transmiteri comunitare riscurile vor scădea, vom avea un număr de cazuri noi mai mici de la o zi la alta, cu o monitorizare permanentă atât din punct de vedere al testărilor, cât şi al evoluţiei fiecărui beneficiar din acele bazine, vom redeschide şi acele bazine. Să sperăm că spre sfârşitul toamnei”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.