Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul Cîțu, sub asaltul protestelor! Federația Publisind iese în stradă - principalele revendicări

Sindicaliştii afiliaţi Federaţiei PUBLISIND vor organiza, miercuri, 13 ianuarie, un miting în faţa Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale şi alte acţiuni similare în faţa prefecturilor din Bacău, Timiş şi Cluj, potrivit unui comunicat remis vineri de organizaţia sindicală.

Federaţia PUBLISIND include 35.000 de membri de sindicat din domeniile administraţie publică centrală şi locală, asistenţă socială, poliţie şi poliţie de frontieră, grefă judiciară, penitenciare şi probaţiune, sport şi tineret, finanţe şi control financiar, mediu si RA-APPS.

Federaţia sindicală a demarat proteste începând din 31 decembrie 2020, ca reacţie faţă de adoptarea de Guvern a OUG nr. 226/2020, prin care salariile angajaţilor din sistemul public sunt plafonate la nivelul lunii decembrie 2020.

Revendicările sindicaliştilor sunt eliminarea inechităţilor salariale din sistemul public, aplicarea legii-cadru privind salarizarea bugetarilor şi corelarea creşterii salariului minim cu creşterea preţurilor de consum, conform comunicatului.

Judecătorii CCR revin în forță: decizie importantă pe o sesizare a președintelui Klaus Iohannis


Sindicaliştii Federaţiei PUBLISIND îi solicită prim-ministrului Florin Cîţu o întrevedere în vederea soluţionării revendicărilor, se menţionează în comunicat.

Calendarul de acţiuni de protest prevede mitinguri în faţa unor ministere, a Guvernului şi a Preşedinţiei şi în faţa unor prefecturi din mai multe judeţe în fiecare zi de miercuri din ianuarie şi februarie.

Federaţia PUBLISIND avertizează că în cazul nerezolvării solicitărilor, acţiunile de stradă vor continua pe termen nedeterminat.

"Protestele vor continua pe termen nedeterminat. (...) Nu cerem majorări salariale! Guvernul României trebuie să respecte propriile acte normative asumate la nivel de executiv şi aprobate în Parlamentul României. (...) Pentru o salarizare decenta şi echitabilă aşteptăm cuminţi la rând încă din anul 2010, an în care mare parte dintre drepturile noastre au fost eradicate, inclusiv plata muncii suplimentare. Avem o nouă lege-cadru din anul 2017 care nu a fost aplicată decât pentru anumite familii ocupaţionale. (...) Sporurile sunt îngheţate din anul 2010. Din anul 2021 îngheaţă din nou şi salariile după doar doi ani de aplicare a legii-cadru, însă îngheaţă exact acele salarii aflate mult sub nivelul prevăzut de lege şi care ar fi trebuit aduse la un nivel corespunzător până în anul 2022", se precizează în comunicatul Federaţiei PUBLISIND.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.