Guvernul Dăncilă, ședință extraordinară la Alba Iulia - Ce OUG va aproba premierul de Centenar

Autor: Alexandra Cruceru, Redactor

Publicat: 29-11-2018

Actualizat: 29-11-2018

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Cabinetul Dăncilă va aproba, în ședința solemnă de joi, care începe la ora 10.30, la Alba Iulia, o ordonanță de urgență privind implementarea programului guvernamental "gROwth-Contul individual de economii Junior Centenar", a anunțat Executivul.

De asemenea, pe ordinea de zi mai figurează o ordonanță de urgență pentru modificarea articolului 1 din Legea nr.49/1991 privind acordarea de indemnizaţii şi sporuri invalizilor, veteranilor şi văduvelor de război, potrivit unui comunicat de presă al Guvernului.

La ședință solemnă de joi a Executivului mai apar pe ordinea de zi și două proiecte de hotărâre. Primul vizează aprobarea unor măsuri destinate organizării, desfăşurării şi finanţării, în anul 2018, a paradei militare naţionale prilejuite de data de 1 Decembrie-Ziua Naţională a României.

Un fost consilier prezidențial iese la rampă cu acuzații 'bombă' - Europarlamentarul Siegfried Mureșan, adus de Servicii: 'Ni l-au băgat pe gât'

Cel de-al doilea proiect de hotărâre este pentru înfiinţarea Societăţii Naţionale ''Casa Română de Comerţ Agroalimentar UNIREA ''S.A., completarea art.3 din Hotărârea de Guvern nr. 30/2017 privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale, precum şi pentru modificarea art. 6 alin.(6) din Hotărârea Guvernului nr. 1.186/2014 privind organizarea şi funcţionarea Autorităţii pentru Administrarea Sistemului Naţional Antigrindină şi Creştere a Precipitaţiilor şi suplimentarea bugetului Ministerului Agriculturii şi Dezvoltării Rurale din Fondul de rezervă bugetară la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018.

Vor mai fi adoptate și două memorandumuri, unul privind aprobarea semnării Acordului între Guvernul României şi Federaţiile Sindicale Reprezentative din Învăţământ, celălalt pentru aprobarea semnării Acordului între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţilor din Construcţii, completează sursa citată.

Dezvăluiri CUTREMURĂTOARE din sala de judecată: 'Am auzit din interior ţipete ale oamenilor care nu puteau să iasă'. Audierile în dosarul 'Colectiv' continuă

Guvernul se reunește, joi, în ședință solemnă la Alba Iulia, cu prilejul celebrării Centenarului. Premierul va vizita, începând cu ora 09.15 Monumentul Unirii din Alba Iulia. De la 09.35, conform programului oficial, prim-ministrul va avea o întrevedere cu Înaltpreasfințitul Părinte Irineu Pop, Arhiepiscop al Arhiepiscopiei Alba-Iulia, la Catedrala Ortodoxă a Reîntregirii din Alba Iulia, hramul Sfânta Treime

De la ora 10.00 Dăncilă va fi prezentă la ceremonia de depunere a unei coroane de flori la Statuia ecvestra a lui Mihai Viteazul, iar de la 10.30 va începe ședința solemnă a Guvernului, care se va desfășura la Cetatea Alba Carolina, Sala Unirii.

La finalul ședinței Executivului, Viorica Dăncilă va participa la ceremonia de semnare a unor documente: Acordul între Guvernul României și Federațiile Sindicale Reprezentative din
Învățământ; Acordul între Guvernul României şi Federaţia Patronatelor Societăţiilor din Construcţii; Semnarea în Cartea de Onoare a Cetății Alba Carolina.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri