Guvernul dezminte o informație care circulă în spațiul public și explică de unde a plecat „confuzia”

Autor: Alice Draghici

Publicat: 29-12-2025 12:00

Actualizat: 29-12-2025 12:14

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / Octav Ganea

Guvernul anunță, luni, că nu taie alocațiile lunare de hrană de care beneficiază copiii cu handicap tip HIV/SIDA și precizează că s-a creat o confuzie care a plecat de la un articol din ordonanța „trenuleț”. „Nu este adusă nicio atingere acestui drept”, susține Executivul.

Confuzia a pornit de la articolul XXXVIII din ordonanța „trenuleț”

„GUVERNUL NU TAIE ALOCAȚIILE LUNARE DE HRANĂ DE CARE BENEFICIAZĂ COPIII CU HANIDCAP TIP HIV/SIDA

În spațiul public, circulă o știre falsă conform căreia Guvernul, prin ordonanța „trenuleț”, a tăiat alocația lunară de hrană de care beneficiază copiii cu handicap de tip HIV/SIDA, prevăzută la art. 58 alin. (2) din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap.

Pentru corecta informare a publicului, precizăm că prin ordonanța „trenuleț” nu este adusă nicio atingere acestui drept.

Confuzia a pornit de la articolul XXXVIII din ordonanța „trenuleț”, care stabilește că prevederile art. 58 indice 2 din Legea nr. 448/2006 privind protecția și promovarea drepturilor persoanelor cu handicap nu se aplică în 2026. În realitate, art. 58 indice 2 nu se referă la alocațiile lunare de hrană ale copiilor cu handicap tip HIV/SIDA. Art. 58 alin. (2) se referă la acestea, articol ale cărui prevederi se aplică în continuare”, se arată într-o postare a Guvernului pe rețelele sociale.

„Guvernul taie alocația de hrană pentru cei 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA”, se arată într-o postare pe Facebook, făcută de UNOPA

„Federația UNOPA protestează vehement față de decizia Guvernului PSD, PNL, USR, UDMR de a tăia indemnizația de hrană de care beneficiau 137 de copii cu handicap de tip HIV/SIDA din România și cere anularea imediată a deciziei.

Prin Ordonanța trenuleț Guvernul face un cadou de Crăciun acestor copii și în anul 2026 le suspendă plata”, au comunicat cei de la UNOPA.

O măsură luată de Guvernul condus de Ilie Bolojan lovește în copiii cu handicap! 'Este profund inumană'

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri