Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul din Columbia a decorat soldaţii şi indigenii care au participat la găsirea celor patru copii din junglă

wallpaperaccess.com
Amazonia padure brazilia

Guvernul columbian a acordat, luni, una dintre cele mai înalte decoraţii ale ţării soldaţilor şi populaţiei indigene care, la începutul lunii iunie, au ajutat la găsirea a patru copii indigeni pierduţi timp de 40 de zile în Amazon, informează News.ro.

La palatul prezidenţial, preşedintele Gustavo Petro a înmânat medaliile Ordinului Boyacá - a doua cea mai înaltă distincţie pentru soldaţi şi prima pentru civili - soldaţilor şi populaţiei indigene care au luat parte la căutări, precum şi mamei lui Wilson, câinele de vânătoare încă dispărut în junglă.

Şeful statului a lăudat munca comună a forţelor armate şi a comunităţilor indigene care au găsit copiii pe 9 iunie, după accidentul aviatic din 1 mai, în urma căruia şi-au pierdut viaţa mama lor, o rudă şi pilotul. "Mai mult decât medaliile, care sunt simbolice, (...) marele premiu, marea recompensă, se numeşte viaţă", a spus el, subliniind abilităţile tehnice ale soldaţilor şi cunoaşterea junglei de către populaţia indigenă.

Avionul de mici dimensiuni în care călătoreau copiii s-a prăbuşit într-o zonă izolată din departamentul Caquetá, în sudul ţării. Dar Lesly (13 ani), Soleiny (9 ani), Tien Noriel (5 ani) şi Cristin (1 an) au supravieţuit impactului şi apoi junglei, ghidaţi de cunoştinţele "ancestrale" ale populaţiei indigene, a declarat Petro, care a salutat rezultatul miraculos ca pe o victorie pentru guvernul său.

Căutările au fost efectuate de armată pe uscat şi pe calea aerului, precum şi cu ajutorul sateliţilor. La rândul lor, indigenii au susţinut că s-au conectat cu "Mama Pământ" pentru a le ghida căutările. "Sunt recunoscător pentru munca enormă pe care aţi depus-o împreună", a adăugat Gustavo Petro, aducându-i un omagiu special generalului Pedro Sanchez, care a condus operaţiunea de salvare.

În timpul ceremoniei, generalul Sanchez a declarat că este "puţin probabil" ca Wilson, care se pare că a fost în contact cu copiii înainte de a fi găsiţi, să fie găsit. Cu toate acestea, el a asigurat audienţa că eforturile de a-l găsi nu s-au încheiat încă. Mama câinelui, Drugia, a primit un premiu în onoarea sa. Copiii, care au fost găsiţi foarte slăbiţi şi emaciaţi, se află încă în spitalul militar din Bogota.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.