Guvernul din Republica Moldova respinge scenariul unei fraude la alegerile din 28 septembrie

Autor: Alecsandru Ionescu

Publicat: 08-07-2025 23:18

Actualizat: 09-07-2025 02:18

Article thumbnail

Sursă foto: Europa Libera Moldova

Sistemul informaţional automatizat de stat "Alegeri" rămâne în totalitate sub controlul Comisiei Electorale Centrale (CEC), au subliniat luni autorităţile de la Chişinău, ca reacţie la declaraţii ale unor partide politice din opoziţie privind riscul de fraudă la alegerile parlamentare din Republica Moldova programate pe 28 septembrie, informează moldpres.md.

Într-un mesaj video, purtătorul de cuvânt al guvernului Republicii Moldova, Daniel Vodă, a respins acuzaţiile opoziţiei şi a subliniat că sistemul informatic al alegerilor rămâne "100% sub controlul CEC". El a precizat că găzduirea tehnică a sistemului de către Serviciul Tehnologia Informaţiei şi Securitate Cibernetică (STISC) este o măsură standard de securitate, aplicată în toate statele democratice, potrivit Agerpres.

STISC găzduieşte peste 200 de sisteme informaţionale ale instituţiilor publice, fără a avea acces la conţinutul acestora, inclusiv în acest caz la datele electorale. Este vorba despre un centru de date certificat, menit să protejeze infrastructura critică a Republicii Moldova în faţa atacurilor cibernetice, potrivit purtătorului de cuvânt.

El a reamintit că, în ultimii ani, sistemul informaţional "Alegeri" a fost ţinta unor atacuri masive, respinse cu succes de autorităţi. În acelaşi timp, Poliţia monitorizează spaţiul online pentru a combate tentativele de manipulare şi fraudă.

"Alegerile din Republica Moldova vor fi, ca şi până acum, libere, corecte şi sigure. A afirma contrariul, fără dovezi, e o încercare periculoasă de a slăbi încrederea în democraţie", a mai afirmat Daniel Vodă în mesajul său.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri