Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Ponta îi suflă de sub nas vila lui Traian Băsescu

ponta basescu

Vila 11 din Snagov a RA-APPS, care i-a fost propusă lui Traian Băsescu de către Guvern ca variantă de reşedinţă, alături de alte şase imobile, a fost scoasă la vânzare prin licitaţie deschisă cu strigare, la un preţ de pornire de 3,7 milioane euro cu TVA.

Vila, cu etaj şi mansardă, are o suprafaţă utilă de 1.702 metri pătraţi şi o arie desfăşurată de 2.085 metri pătraţi, având anexată o clădire administrativă de 183 metri pătraţi, o clădire de birouri de 58,41 metri pătraţi şi dispunând de un teren de 27.412 metri pătraţi.

Guvernul a prezentat recent o listă transmisă, în luna decembrie, de RA-APPS către Traian Băsescu incluzând şapte case pe care acesta să le utilizeze ca reşedinţă după încheierea mandatului de preşedinte al ţării, printre care şi două vile în Snagov, Guvernul spunând că Băsescu a refuzat unele dintre case şi nu a răspuns pentru altele, informează Mediafax.

Lista i-a fost transmisă lui Băsescu după ce acesta a solicitat RA-APPS, în atenţia şi a Secretariatului General al Guvernului, să îi fie atribuită spre folosinţă gratuită o locuinţă de protocol cu destinaţia de reşedinţă, alta decât Vila Lac 3, ocupată în prezent, precum şi un spaţiu ca birou de lucru, după încheierea amndatului prezidenţial, conform legii în vigoare.

Pe listă au fost propuse apartamentul cu şase camere din Bulevardul Constantin Prezan, din clădirea în care Traian Băsescu a locuit, la etaje diferite, cu Adrian Năstase şi Nicolae Văcăroiu (cu o suprafaţă de 279 metri pătraţi), Vila 11 din Snagov, Vila 1A din Snagov (472 metri pătraţi), un spaţiu cu cinci camere şi încă trei camere de serviciu din strada Orbescu (440 metri pătraţi), un imobil cu 9 camere din strada David Praporgescu (295 metri pătraţi), un apartament cu 5 camere din strada Barbu Delavrancea (280 metri pătraţi) şi un apartament cu 8 camere din strada Lev Tolstoi (273 metri pătraţi).

 

 

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.