Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul iranian alocă familiilor victimelor zborului doborât în Iran câte 150.000 de dolari

avion iran 3

Guvernul iranian a alocat, miercuri, câte 150.000 de dolari familiilor celor 176 de victime ale zborului doborât la 8 ianuarie, a anunţat agenţia de presă IRNA, potrivit news.ro.

Guvernul va plăti familiilor banii respectivi fără să ţină cont de rasă şi naţionalitate, în conformitate cu normele internaţionale, precizează irna.ir.

Citește și: Război deschis în PNL: 'Din toții așii noului Guvern, nu am tras niciunul!'

Zborul PS752 al Ukraine International Airlines (UIA) a fost doborât la 8 ianuarie - cu două rachete -, la puţin timp după ce a decolat de pe principalul aeroport din capitala iraniană, în toiul unor tensiuni între Iran şi Statele Unite.

Conducerea Aviaţiei Civile iraniene a anunţat că reglarea greşită a unui radar aparţinând unei unităţi antiaeriene a fost principala ”eroare umană” aflată la originea acestei catastrofe, soldate cu 176 de morţi.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.