Evenimentul Zilei:
Nimeni n-a observat cîteva întîmplări aparent disparate, aparent fără legătură între ele, dar care se dovedesc, pentru cine știe să citească în semnele realității ca odinioară preoții romani în măruntaiele animalelor sacrificate, părți ale unui plan care s-a pus deja în aplicare: 1. Demisia lui George Maior, cerută de Klaus Iohannis sub pretextul Crizei politice majore provocate de conflictul sau, mă rog, așa-zisul conflict cu CCR. 2. Mișcările de la PC, comandate de Dan Voiculescu din pușcărie, vizînd răsturnarea lui Daniel Constantin. Nu pentru că, vezi Doamne!, ăla Micu l-ar fi trădat, ci pentru că Dan Voiculescu vrea să intre în noua Coaliție, cea care va da guvernul Majestății Sale, Președintele Republicii, Klaus Iohannis... 3. Ținerea în șah a lui Traian Băsescu prin războiul Elena Udrea-SRI. 4. Consfințirea parlmentară a existenței unui singur partid pe partea dreaptă a ogorului nostru politic, noul PNL. 5. Criza în care a intrat PMP, singurul partid care mai putea cîrîi din partea Dreaptă față de noul PNL. 6. Rezoluția Consiliului Național al noului PNL privind declanșarea operațiunii de răsturnare a Guvernului. 7. Reuniunea de înființare a Partidului condus de Mircea Geoană, care-și propune, dacă am înțeles eu bine, să ia locul pe partea Stîngă PD-ului de pe vremuri, partid care, sub conducerea lui Petre Roman, se detașase ca o alternativă la anacronicul PDSR... Felul în care a rezolvat problema George Maior, cerută de liderii PNL, ne destănuie stilul de președinte jucător al lui Klaus Iohannis. Sub masca Președintelui Imperator, a președintelui care nu se amestecă în păruiala dintre partide, Klaus Iohannis realizează unele puncte ale Planului fără a lăsa impresia că e nu numai participant, dar și, dacă nu mai ales, Regizor în piesa Răsturnarea Guvernului Ponta pentru a fi adus la Putere Guvernul Meu. Sub același semn, al unei politici a secretoșeniei de tip stalinist, Klaus Iohannis joacă teatrul armoniei cu Victor Ponta... Scoaterea lui George Maior din joc ar trebui să fie un semnal de alarmă pentru toți adversarii lui Klaus Iohannis. Traian Băsescu se lansa public împotriva multora. Nu întotdeauna, cei atacați erau executați. În plus, Traian Băsescu mai avea sentimentul loialității. Klaus Iohannis surîde și te execută. Vorba lui: Ghinion!... Mare problemă e că Operațiunea va reuși. Numai că această Operațiune are trei momente: 1. Răsturnarea Guvernului Ponta printr-o Moțiune de cenzură votată de Partidul bidon, de cei speriați de Dosarele din sertarele DNA și de cei dispuși să treacă de partea noului Stăpîn. 2. Formarea Guvernului PNL-PC-Partidul bidon şi, nu-i exclus, UNPR. 3. Guvernarea propriu zisă. Primele două nu ridică mari probleme. Marile probleme vor fi ridicate de Guvernarea propriu-zisă... Dacă acum, și pe fondul isteriei electorale, Klaus Iohannis se poate păstra în Cerurile Președinției Imperiale, Guvernarea sa îl va obliga să coboare pe Pămînt, altfel spus, să răspundă și la întrebări ținînd doar de guvern.
Ziarul Financiar:
RFI:
Duminică a avut loc în estul Franței, în departamentul Doubs, o alegere legislativă parțială. În urma primului tur s-au calificat în finală candidata Frontului Național – partidul extremei drepte – și reprezentantul socialiștilor. Al treilea sosit – care tradițional este eliminate din finală – era candidatul conservatorilor din UMP. Un partid care și-a dat răgaz până marți să decidă dacă dă sau nu consemn de vot alegătorilor. Cu riscul deci de a provoca alegerea unui al treilea reprezentant al extremei drepte în parlamentul de la Paris. Cu alte cuvinte dacă îi va îndemna pe alegători să voteze cu socialistul pentru a bara calea extremistului de dreapta – strategie zisă a « frontului republican » - sau nu va da niciun consemn de vot cu riscul de a vedea astfel un nou deputat al Frontului Național pe băncile parlamentului. Alegerea pe care trebuie s-o facă partidul lui Nicolas Sarkozy este una eminamente politică. Chiar dacă biroul politic al mișcării își va anunța decizia ofcial abia marți, surse citate de ziarul Le Monde și radioul Europe 1 afirmă că ex-președintele a hotărât deja ce se va anunța și anume că nu va lua nicio poziție, adică nu se va ralia așa-zisului « front republican ». În sine Sarkozy este astfel coerent cu el însuși. Această strategie botezată în franceză « ni-ni » adică « nici cu unii, nici cu ceilalți », în speță nici cu socialștii, nici cu frontiștii, a aplicat-o din 2011 încoace, mai întâi el și apoi succesorul său în fruntea UMP, Jean-François Copé.Cum notează mai mulți analiști, Sarkozy nu are în fapt de ales decât între două rele. Dacă le spune alegătorilor săi să voteze cu socialistul – adică cu un reprezentant al partidului lui François Hollande – ca să bareze calea Frontului Național, atunci nu va face decât să alimenteze discursul FN-ului care dintotdeauna denunță alianța « UMPS » adică a dreptei cu stânga. Dacă în schimb partidul lui Sarkozy își lasă alegătorii să facă ce vor – ceeace aparent se va întâmpla – atunci riscul este de a se vedea acuzat că favorizeazà ascensiunea unui nou deputat frontist. Cum era de așteptat, majoritatea socialistă de la Paris și guvernul francez au realizat deîndată dilema în care se află UMP și Nicolas Sarkozy și au făcut presiune pentru a-i face să cheme la un front republican. Cu un argument valabil, acela că socialiștii, de fiecare dată când au ieșit pe locul trei și în finală era un frontist, și-au chemat alegătorii să taie calea extremistului de dreapta adică să voteze cu candidatul conservator.
Comentează