Guvernul de la Skopje a adoptat luni un proiect de lege cu privire la schimbarea numelui ţării în Macedonia de Nord - aşa cum a fost convenit cu Grecia - şi l-a înaintat parlamentului spre adoptare, dar rezultatul votului este încă incert, transmit dpa şi Reuters preluată de Agerpres.
Potrivit acordului convenit între premierul macedonean Zoran Zaev şi omologul său grec Alexis Tsipras, fosta republică iugoslavă ar urma să fie redenumită Macedonia de Nord, iar Grecia să ridice obstacolele diplomatice din calea aderării statului vecin la NATO şi la Uniunea Europeană.
Adoptarea proiectului de lege în guvern a survenit la o săptămână după ce un referendum la care cetăţenii au fost chemaţi să sprijine acordul a fost invalidat din cauza participării insuficiente.
Referendumul nu era însă constrângător, iar Zaev se angajase să facă toate demersurile posibile pentru aplicarea acordului cu Grecia.
'Acum, toţi deputaţii din parlament, indiferent din ce partid fac parte, au datoria istorică şi obligaţia în faţa cetăţenilor să asigure drumul Macedoniei spre stabilitate, securitate şi prosperitate economică', a declarat purtătorul de cuvânt al guvernului, Mile Boshnjakovski, într-o conferinţă de presă după şedinţa de luni a executivului.
Principalul partid de opoziţie, formaţiunea naţionalistă VMRO-DPMNE, a anunţat însă că deputaţii săi vor ţine cont de rezultatul referendumului şi nu vor vota pentru amendarea Constituţiei.
Pentru ca amendamentul să fie adoptat este nevoie de votul a celor 80 de deputaţi, adică două treimi din numărul total de 120, dar coaliţia de guvernare dispune de doar 72 de mandate.
Premierul Zoran Zaev a promis că, dacă parlamentul nu va adopta amendamentele, va convoca alegeri legislative anticipate.
Guvernul macedonean trimite în parlament un proiect de lege cu privire la schimbarea numelui ţării în Macedonia de Nord
București
9°C
Articole Similare

514
Mobilizare globală! Aproximativ 40 de țări cer „redeschiderea imediată şi necondiţionată” a Strâmtorii Ormuz și amenință Iranul cu sancțiuni
514

675
Adio evenimente cu baloane? Ce dezvăluie o analiză surprinzătoare
675

47
JD Vance va călători în Ungaria pentru a-l susţine pe Viktor Orban înainte de alegeri
47

1.410
'Nu vom accepta apeluri, nici pretenții, nici șantajul': Ungaria sfidează cererea Comisiei Europene în plină criză a carburanților
1.410

58
Rusia, atacuri masive asupra Ucrainei: Cel puţin doi oameni au murit şi zeci au fost răniţi
58

2.026
Războiul din Iran îl zdrobește pe Trump: președintele SUA se prăbușește în sondaje, în timp ce foștii săi aliați îl „toacă” mărunt
2.026

2.829
Problemă capitală! Primul incident după lansarea Artemis 2: Ce se întâmplă pe capsula Orion
2.829

1.685
Se înregistrează o premieră care schimbă dinamica războiului din Ucraina: Rusia nu a înregistrat niciun câștig teriorial în luna martie
1.685

56
Sute de cubanezi protestează pe biciclete în fața ambasadei SUA din Havana: Se cere ridicarea embargoului american
56

2.313
VIDEO Cea mai mare vulnerabilitate a Rusiei: Nu poate face nimic în privința ei. Ucraina știe, profită și atacă
2.313

39
UE trebuie să îşi extindă misiunea navală Aspides pentru a proteja rute maritime cheie, spune Kaja Kallas
39

2.075
Războiul din Ucraina rescrie harta crimei organizate la nivel global, arată un nou raport
2.075

83
Consilierul preşedintelui rus, Iuri Uşakov: Strâmtoarea Ormuz este deschisă pentru Rusia
83
















Comentează