Premierul desemnat Ludovic Orban propune aceiaşi miniştri în noul său Cabinet, audierile în comisiile de specialitate şi votul în Parlament urmând să aibă loc sâmbătă printr-o procedură specială potrivit Agerpres.
Potrivit documentelor depuse la Parlament şi publicate pe site-ul Camerei Deputaţilor, lista Cabinetului Orban III este formată din miniştrii actuali. De asemenea, programul de guvernare este cel actual.
Audierea miniştrilor în comisiile de specialitate va începe sâmbătă, la ora 9,00. Primul ministru audiat este Bogdan Gheorghiu, propus din nou la ministerul Culturii. Ultimul ministru audiat va fi Florin Cîţu, propus din nou la Ministerul Finanţelor.
Parlamentarii vor vota sâmbătă, de la ora 11,00, învestirea Guvernului Orban, procedura urmând să fie specială în contextul măsurilor de protecţie împotriva infecţiei cu noul coronavirus.
Senatorii şi deputaţii vor vota individual în altă sală decât cea de plen, au decis, vineri, Birourile permanente reunite.
Potrivit procedurii stabilite, accesul parlamentarilor se va face pe la intrarea S1 din Palatul Parlamentului, urmând un traseu dezinfectat, prestabilit şi marcat vizibil.
Parlamentarii vor fi testaţi pentru noul coronavirus, începând cu ora 8,00, în una dintre sălile Parlamentului.
Audierea candidaţilor propuşi pentru funcţia de ministru se va face de la ora 9,00 până la ora 11,00 prin videoconferinţă, din sala Comisiei juridice a Camerei Deputaţilor.
De la ora 11,00 este programată procedura de vot cu bile. Votul se va desfăşura în sala Biroului permanent al Camerei Deputaţilor. Parlamentarii vor intra pe rând în sală. Senatorii vor fi primii care vor vota. Se vor organiza grupuri de aproximativ 20 de parlamentari care vor vota în decurs de 15 minute. În sala de vot vor fi prezenţi permanent chestorul care înmânează bilele şi secretarul care consemnează prezenţa parlamentarilor la vot.
Conducerea Parlamentului a stabilit că va fi modificat regulamentul şedinţelor comune astfel încât parlamentarii să poată, pe viitor, să voteze electronic, securizat, în situaţii excepţionale.
Presa nu va avea acces în Palatul Parlamentului.
Prim-ministrul interimar Ludovic Orban, preşedinte al PNL, a anunţat vineri, într-o conferinţă de presă, că se va autoizola în urma confirmării infecţiei cu coronavirus în cazul senatorului liberal Vergil Chiţac, cu care s-a aflat în contact întrucât acesta a participat la şedinţa Biroului Permanent Naţional al PNL. De asemenea, toţi membrii BPN al PNL şi senatorii liberali vor intra în izolare la domiciliu.
Guvernul Orban I este același cu guvernul Orban II - Anunțul făcut de Ludovic Orban
Explorează subiectul
Articole Similare

1.886
Votul care a încurcat presa: judecătorul care a fost împotriva legii pensiilor magistraților, dar nu a semnat nicio opinie separată
1.886

99
Ţoiu: Moartea ayatollahului Ali Khamenei, moment de cotitură. Susţinem dreptul iranienilor de a-şi alege viitorul
99

1.210
Ministrul Oana Țoiu, ultimele informații despre românii din regiunea de conflict; MAE pregătește resurse suplimentare după valul de apeluri
1.210

1.086
Cine a fost Ayatollahul Ali Khamenei, liderul suprem al Iranului: Putere, influență și conducere
1.086

1.494
Bolojan, prima reacție după alerta MAE privind românii din zona de conflict: 'Prioritatea noastră este siguranța fiecărui român'
1.494

1.318
MAE, despre conflictul din Orientul Mijlociu: Aproximativ 1.000 de români monitorizați în zona de conflict
1.318

2.436
USR schimbă regulile jocului: Dominic Fritz întărește controlul la centru și introduce execuțiile politice în statutul partidului
2.436

3.153
VIDEO Vicepreședintele Camerei Deputaților, Adrian Cozma, blocat în Dubai: „Trei rachete au fost interceptate deasupra hotelului”
3.153

3.411
România, în alertă! Structurile MAI, monitorizare și atenție sporită la toate obiectivele de interes, după declanșarea războiului SUA-Israel în Iran
3.411

4.674
Mesaj direct de la Guvern către criticii lui Nicușor Dan: 'Nu doar că am găsit ușa de la Casa Albă, am stat lângă președintele SUA'
4.674

3.604
Prima reacție a premierului Ilie Bolojan, după izbucnirea războiului din Iran: Toate structurile noastre sunt în alertă!
3.604

3.919
VIDEO Sorin Grindeanu lansează atacuri în rafală la adresa USR și a premierului Ilie Bolojan: Se distruge o mitoligie politică!
3.919

6.681
Moment de cotitură istoric? Mircea Geoană avertizează: Conflictul SUA–Israel cu Iranul poate redesena radical harta strategică a Orientului Mijlociu
6.681

















Comentează