Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Guvernul Orban își dă deadline privind angajarea răspunderii pe proiectul de buget! Vezi ziua decisivă

Inquam Photos / Octav Ganea
orban parlament

Premierul Ludovic Orban a declarat, joi, că, până la începutul săptămânii viitoare, va lua o decizie în privinţa modului de adoptare a proiectului bugetului de stat pe 2020, fie prin procedură parlamentară, fie prin angajarea răspunderii Guvernului.

"Obiectivul nostru este de a adopta proiectul bugetului de stat şi proiectul asigurărilor sociale de stat până la 31 decembrie. Dacă constatăm că vom reuşi să atingem acest obiectiv prin dezbaterea obişnuită în Parlament, vom apela la dezbaterile din Parlament, când vom fi convinşi că luăm decizia corectă", a afirmat Orban.

Citește și: PSD nu-l iartă pe Ludovic Orban: Guvernul pierde 3 miliarde de lei la alba-neagra cu acciza la carburant

Întrebat despre faptul că UDMR a criticat posibilitatea asumării răspunderii Guvernului pe proiectul de buget, Orban a spus: "Vor avea surpriza să constate că PNL e mai democratic când îşi angajează răspunderea decât PSD când trimite în dezbatere parlamentară proiecte de legi. Vă aduc aminte 'reuşita' proiectului Codului penal care a fost adoptat într-o singură zi".

"Şi domnul Barna va avea surpriza să constate că orice amendament benefic pentru care există resurse şi care aduce câştiguri pentru economie şi societate poate fi acceptat şi prin procedura obişnuită şi prin procedura angajării răspunderii", a adăugat premierul, în legătură cu faptul că liderul USR, Dan Barna, a spus că ar prefera un buget trecut prin Parlament.

Întrebat dacă lua o decizie privind forma în care va fi adoptat bugetul până lunea viitoare, Orban a răspuns afirmativ.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.