DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Guvernul PNL ajută virusul în lupta cu economia românească

pixabay.com
diverse, economie, monede

Din prima clipă în care au ajuns la Palatul Victoria, liberalii au vorbit despre măsuri economice drastice, despre tăieri și scăderea cheltuielilor, despre prea mulți bugetari și prea multe ajutoare sociale.

Guvernul Orban a depus jurământul pe 4 noiembrie 2019, atunci când virusul Covid-19 nu exista, iar România era la finalul celui mai bun an, din punct de vedere economic, din istoria sa. Mai exact, la finalul anului 2019, România a avut un PIB de aproape 220 de miliarde de euro, 5,2 milioane de angajaţi, din care 4 milioane în sectorul privat și salariul minim de 250 de euro, la cea mai redusă diferenţă faţă de media UE. Aceste cifre arată că România a intrat în criza medicală fiind la un nivel bun din punct de vedere economic.

România a intrat pe 16 martie în stare de urgență. Singura măsură economică concretă luată de guvernul Orban a fost șomajul tehnic, fiind obligați de numărul foarte mare de contracte de muncă suspendate. În rest, atât Cîțu, cât și Orban au tot vorbit despre economie, despre ajutoare de stat și despre IMM-uri, dar măsurile concrete se lasă încă așteptate.

Platforma IMM Invest, anunțată de Florin Cîțu, este în momentul de față complet nefuncțională. Guvernul nu a fost capabil să facă un site care să poată susține un număr mare de utilizatori, iar ministrul a cerut ajutorul SRI și STS. În momentul de față nu se știe când va fi funcțională platforma.

Un guvern inert în luptă cu un virus activ

PNL se teme să adopte măsuri economice. Nu au specialiști. Ministrul Cîțu, oricât de tare ar striga el că știe, adevărul îl prinde din urmă, iar lipsa de experiență este evidentă. Liberalii sunt cu spatele la zid pentru că se tem de greșeală, aleg să nu adopte deloc măsuri economice, iar acest lucru este mult mai grav decât adoptarea unor măsuri mai puțin inspirate.

Lipsa măsurilor crează panică atât la nivel social, cât și în economie. Paștele a trecut, consumul va scădea substanțial, cei care au vor refuza să cheltuie așteptând măsurile guvernamentale, iar întârzierile vor crea o spirală care va adânci criza economică.

Panica guvernului este legată de alegerile viitoare. PNL vrea să iasă bine din criză, să guverneze încă patru ani. Ceea ce nu înțeleg liberalii este că dacă distrug acum economia, vor urma patru ani foarte grei pentru cei care vor guverna.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.