Guvernul pregătește o nouă Ordonanță de Urgență pentru adoptarea unor noi măsuri privind criza prețurilor în domeniul energiei. Informația a fost confirmată de ministrul Virgil Popescu, care a spus că noua OUG va fi adusă în ședința de guvern săptămâna acesta sau cel mai târziu săptămâna viitoare, sau să fie realizată o ședință specială pentru adoptarea actului normativ.
Potrivit unor surse, actul normativ ar putea include o serie de măsuri propuse anterior de Fundația pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului (FACIAS), care a solicitat modificarea cadrului legislativ actual, pentru a-i proteja pe cetățeni și a opri practicile incorecte de pe piața energiei.
Comentează