Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Incredibil! Hacker olandez a furat datele tuturor austriecilor

hacker

Autorităţile olandeze au arestat un bărbat suspectat că a furat şi vândut datele personale a milioane de oameni din întreaga lume, inclusiv ale aproape tuturor austriecilor, relatează miercuri Reuters şi dpa, potrivit Agerpres.

Bărbatul, un cetăţean din Ţările de Jos în vârstă de 25 de ani, a fost arestat în noiembrie, în baza unor informaţii primite de la poliţia austriacă, dar cazul a fost făcut cunoscut de procuratura din Amsterdam abia miercuri.

Există "indicii puternice" că suspectul a oferit multă vreme spre vânzare date confidenţiale - inclusiv înregistrări de natură medicală cu privire la pacienţi.

Datele sustrase sunt ale unor persoane din Ţările de Jos, Austria, Thailanda, Columbia, China şi Marea Britanie.

Poliţia din Austria investighează se pare în mod intensiv de peste doi ani acest caz, după ce în mai 2020 pe un forum ilegal au fost oferite spre vânzare date furate de la milioane de persoane din Austria. În cele din urmă, a fost localizată adresa bărbatului din Amsterdam. Poliţia a confiscat în percheziţii desfăşurate în locuinţe din Amsterdam şi Almere - la nord de Amsterdam - numeroase echipamente şi software care ar fi putut fi folosite la furtul datelor.

Conform informaţiilor primite de la autorităţile austriece, doar în Austria au fost expuse 9 milioane de înregistrări în format electronic, iar cum ţara are circa 9 milioane de cetăţeni, este vorba de date privind "numele complet, genul, adresa completă şi data de naştere a probabil fiecărui cetăţean" al ţării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.