Hagi, despre Simona Halep: 'Am văzut-o în primul meci a arătat foarte bine, e puternică, are experienţă'

Autor: Ioana Necula, Redactor

Publicat: 31-10-2019

Actualizat: 31-10-2019

Antrenorul formaţiei Viitorul, Gheorghe Hagi, crede că Simona Halep este matură, are experienţă şi este puternică din toate punctele de vedere, fiind o sportivă de nivel mondial, potrivit news.ro.

Hagi a fost întrebat joi, într-o conferinţă de presă, dacă Simona Halep se poate califica în semifinalele Turneului Campionilor, spunând că a văzut doar primul meci al jucătoarei noastre de la turneul de la Shenzhen, victoria în faţa Biancăi Andreescu.

Citește și:  Renate Weber iese la rampă! ‘Este pompoasă şi nefericită’

“Am văzut-o foarte bine în primul meci, nu am văzut meciul doi, dacă nu m-am uitat nu a făcut bine. Am văzut-o în primul meci a arătat foarte bine, e puternică, are experienţă, când vorbim de Simona, vorbim de a deveni cea mai bună, adică să câştige. Depinde de ea, depinde de momentul ei, ea deja e un sportiv cunoscut, puternic, la nivelul cel mai înalt, mondial. Aşa că nu mai suntem să vorbim de Simona la început, acum ea e consacrată, experimentată, a devenit şi mai în vârstă puţin faţă de celelalte, are de toate acum. Ea are grijă de ea, ea ştie ce îi trebuie, e matură, e puternică aşa o văd eu, e puternică din toate punctele de vedere. Tot ce face ea îmi arată un sportiv foarte puternic”, a afirmat Hagi.

Simona Halep joacă vineri, nu mai devreme de ora 14.00, împotriva Karolinei Pliskova la Turneul Campionilor, învingătoarea din acest meci urmând să se califice în semifinalele competiţiei.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri