Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Hagi: 'Noi am venit să câştigăm, nu putem să ne gândim la rezultatul din tur'

captura youtube
hagi

Antrenorul echipei Farul Constanţa, Gheorghe Hagi, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Tallinn, că formaţia sa a venit să câştige şi manşa secundă cu Flora Tallinn din turul 3 preliminar al Conference League, precizând că nu se poate gândi la victoria cu 3-0 din tur.

"Pentru mine acesta este un meci care începe de la 0-0. Trebuie să facem un joc bun pentru că întâlnim o echipă puternică. Flora Tallinn este o echipă disciplinată care joacă vertical. Noi am venit însă aici să câştigăm, nu putem să ne uităm în spate şi să ne gândim la rezultatul din tur. Acesta este mesajul pentru echipa mea şi sper ca toţi jucătorii să înţeleagă acest lucru", a spus Hagi, conform agerpres.

"Va fi o luptă mâine, de asta sunt sigur. Ambele echipe s-au cunoscut în meciul tur, aşa că mâine cei care vor veni la stadion se vor bucura de fotbal. În tur meciul a fost echilibrat, ambele echipe au avut momentele lor. Calitatea jucătorilor a făcut diferenţa în momentele în care noi am marcat. Dar şi adversarii au avut ocazii foarte bune, însă faţă de ei noi am fost mai concreţi. Şi sper ca şi mâine să fim la fel", a precizat tehnicianul.

Echipa de fotbal Farul Constanţa întâlneşte, miercuri, de la ora 19:00, pe Stadionul Lillekula din Tallinn, formaţia estoniană Flora Tallinn, într-o partidă contând pentru manşa secundă a turului al treilea preliminar al Europa Conference League.

În tur, Farul Constanţa s-a impus cu scorul de 3-0.

Dacă trece de Flora Tallinn, Farul va juca în play-off contra învinsei dintre Qarabag FK (Azerbaidjan) şi HJK Helsinki (Finlanda), duel care are loc în turul al treilea preliminar al Europa League. Farul ar juca prima manşă pe teren propriu, pe 24 august, iar manşa secundă este programată pe 31 august.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.