Secţia pentru procurori a Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) a admis, joi, solicitarea procurorului Mircea Negulescu de încetare a activităţii în cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti al DNA şi continuarea activităţii la Parchetul de pe lângă Judecătoria Câmpina.
Potrivit unui comunicat al CSM, s-a decis şi sesizarea Inspecţiei Judiciare în legătură cu informaţiile apărute în mass-media cu privire la posibilele abateri disciplinare săvârşite de magistrat ori posibile încălcări ale dispoziţiilor Codului deontologic al judecătorilor şi procurorilor.
Citește și: Șoc, Șoc, Șoc! Klaus, divorțat de Carmen!
Mircea Negulescu, unul dintre procurorii care instrumentează dosarul Ponta-Ghiţă-Blair, a cerut miercuri încetarea activităţii în cadrul DNA, iar cererea a fost transmisă Secţiei pentru procurori a CSM.
''Având în vedere apariţia în spaţiul public a unei înregistrări audio conţinând un dialog atribuit unui procuror din cadrul Serviciului Teritorial Ploieşti şi unei alte persoane, la data de 15 februarie 2017, s-a înregistrat cererea formulată de magistratul respectiv de încetare a activităţii în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie. Această cerere a fost transmisă Secţiei de procurori a Consiliului Superior al Magistraturii, spre competentă soluţionare'', se precizează într-un comunicat al DNA.
Comentează