Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Hamas intră puternic în industria filmului. Next level în meciul propagandei

Netflix
Fauda

„Fauda” (foto) este unul din serialele Netflix care a avut succes în jurul lumii, inclusiv în țările arabe, iar acum o companie de producție afiliată grupării teroriste Hamas realizează un serial propriu inspirat de cel israelian, relatează The Jerusalem Post.

Potrivit AFP, serialul finanțat de Hamas, denumit „Qabdat al-Ahrar” (Pumnul celor Liberi), spune povestea unei operațiuni israeliene din 2018 în Fâșia Gaza în urma căreia 7 militanți palestinieni și un soldat israelian au fost uciși.

Gruparea teroristă a investit în ultimii ani în seriale de acțiune similare celor produse la Hollywood și în telenovele asemănătoare celor turcești, ambele categorii fiind populare în lumea arabă.

Hamas are un canal de televiziune numit Al-Aqsa care produce și difuzează aceste seriale și alte tipuri de conținut.

Despre ce va fi serialul Hamas inspirat de Netflix

„Fauda”, o serie despre o unitate israeliană de contraterorism, este o plăcere vinovată pentru unii palestinieni de ani de zile și a inspirat Hamas să facă propriul serial despre conflict.

Mohammed Soraya, regizorul „Qabdat al-Ahrar”, le-a spus celor de la AFP că să te uiți la orice serial israelian este greșit deoarece reprezintă o normalizare a relațiilor cu Israelul și „un sprijin pentru ocupația zionistă (...) care criminalizează poporul palestinian”.

„Noi vrem să inversăm ecuația, să arătăm punctul de vedere palestinian, să difuzăm o dramă despre spiritul rezistenței noastre”, explică acesta.

Eroii din serialul pe care acesta îl regizează sunt luptătorii Hamas și, spre deosebire de „Fauda”, în care arabi israelieni joacă personajele palestiniene și vorbesc în limba arabă, „în remake”-ul din Fâșia Gaza toate personajele israeliene sunt interpretate de arabi și vorbesc limba arabă.

În plus, chiar și femeile israeliene înfățișate în serial poartă vălul islamic pentru a fi în concordanță cu modul în care Hamas interpretează Coranul.

Serialul va încerca însă în unele privințe să înfățișeze stilul israelian de viață autentic, având ca obiecte de recuzită steaguri israeliene și un portret al unui lider zionist, Theodore Herzl.

„Sunt fericit când oamenii mă insultă”

Simțămintele anti-israeliene sunt atât de puternice în Fâșia Gaza încât actori care au interpretat israelieni în trecut s-au confruntat cu sentimente ostile, hărțuiri și chiar violență din partea spectatorilor.

„Unele femei se uită la mine și se roagă să mor. Sunt fericit când oamenii mă insultă. Înseamnă că am reușit”, afirmă Jawad Harouda, care îl joacă pe directorul Șin Bet, Serviciul de Securitate al Israelului, în serial.

Kamila Fadel, o actriță ce joacă în „Qabdat al-Ahrar”, a declarat pentru AFP că:

„Într-un serial am jucat rolul unei evreice. O femeie a încercat să mă stranguleze după ce seria a fost difuzată. Mi-a spus: 'Te urăsc, ne rănești atât de mult'. Într-o altă zi un băiețel de 13 ani a aruncat cu o piatră înspre capul meu crezând că sunt evreică (...) asta înseamnă că mi-am jucat bine rolul”.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.