Hamas nu renunță la războiul cu Israel

Autor: Cristi Șelaru, Redactor

Publicat: 07-08-2014

Actualizat: 07-08-2014

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro



'Facem apel la delegaţia palestiniană să nu accepte încetarea focului dacă nu este mulţumită în legătură cu cererile poporului nostru', a declarat purtătorul de cuvânt al Brigăzilor Al-Qassam, Abu Obaida. Mişcarea este 'gata să se angajeze din nou în luptă', a adăugat el. 

'Dacă nu se ajunge la un acord, va fi posibil să se prelungească armistiţiul. Dacă nu va exista, cerem delegaţiei să se retragă de la negocieri', a adăugat purtătorul de cuvânt într-un discurs televizat. 

Israelul şi Hamas, care controlează Gaza, respectă de marţi de la ora 8.00 o încetare a focului menită să dureze până vineri la 8.00 /5.00 GMT/. Ei au trimis la Cairo delegaţii însărcinate să se înţeleagă asupra unui armistiţiu mai durabil în timpul unor discuţii indirecte prin intermediul Egiptului. 

Israelul a acceptat miercuri seară ideea unei prelungiri nelimitate a încetării focului, dar noi întâlniri separate între egipteni şi israelieni pe de o parte, egipteni şi palestinieni de cealaltă nu sunt programate pe timpul nopţii pentru a încerca întărirea armistiţiului după aproape o lună de război ce a făcut aproximativ 1.900 de morţi palestinieni. 

'Prima dintre cererile' palestinienilor este deschiderea unui port în enclava suprapopulată sub blocadă israeliană din 2006. 'Noi nu acceptăm oprirea luptei fără a obţine sfârşitul adevărat al agresiunii /israeliene/ şi ridicarea reală a asediului', a subliniat el. 

'Am dat liderilor noştri posibilitatea de a avea revendicări politice', a mai declarat el, dar 'rezistenţa /din Gaza/ este capabilă să impună condiţiile sale şi cele ale poporului său', a ameninţat el.


sursa: agerpres

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri