Ambasadorul Statelor Unite ale Americii (SUA) în România, Hans Klemm, a subliniat, luni, la Iaşi, necesitatea intensificării colaborării în domeniul educaţiei între România şi SUA, informează agerpres.ro .
Prezent la deschiderea anului universitar de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi, Klemm consideră că o astfel de colaborare reprezintă o oportunitate pentru studenţii americani de a studia în România, dar şi pentru studenţii români de a se pregăti în SUA.
"Prima remarcă pe care o fac se referă la cooperarea care deja există între Statele Unite şi România, în privinţa nivelului ridicat de educaţie, la creşterea oportunităţilor pentru studenţii americani să lucreze şi să studieze în România şi pentru studenţii români şi bursieri să studieze şi să lucreze în Statele Unite. Cred că este o bună oportunitate să mergem mai departe, să întărim aceste programe şi legăturile care există între instituţiile de educaţie de înalt nivel din cele două ţări", a afirmat diplomatul american.
La deschiderea anului universitar de la Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" din Iaşi au mai fost prezenţi ministrul Educaţiei, Liviu Pop, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, dar şi ambasadorul Austriei în România, Gerhard Reiweger.
Hans Klemm, alături de Tudorel Toader la Iași: Este o oprtunitate de a întări legăturile între instituțiile de educație din România și SUA
Explorează subiectul
Articole Similare

2.929
Prima reacție a premierului Ilie Bolojan, după izbucnirea războiului din Iran: Toate structurile noastre sunt în alertă!
2.929

3.141
VIDEO Sorin Grindeanu lansează atacuri în rafală la adresa USR și a premierului Ilie Bolojan: Se distruge o mitoligie politică!
3.141

5.327
Moment de cotitură istoric? Mircea Geoană avertizează: Conflictul SUA–Israel cu Iranul poate redesena radical harta strategică a Orientului Mijlociu
5.327

3.655
VIDEO Ministrul Apărării face dezvăluiri halucinante din interiorul clubului CSA Steaua: Sume amețitoare, folosite în interesul generalilor
3.655

1.503
Radu Miruță, atac la PSD și PNL: 'România este o țară sărăcită, nu săracă'. Critici dure la adresa împărțirii banilor publici
1.503

5.888
Primele decizii luate la Cotroceni, după ce Israelul și SUA au atacat Iranul
5.888

1.297
Ministrul de Externe, apel către românii din Israel și Iran: Am ridicat alerta de călătorie
1.297

17.247
Ilie Bolojan a luat o decizie care va produce un adevărat cutremur în piața imobiliară: Ne putem aștepta la un blocaj de proporții
17.247

2.889
Șefa Inspecției Judicare, replică la „referendumul” lui Nicușor Dan: „Să facă și justiția un referendum să vedem dacă poporul e mulțumit de măsurile luate de Guvern”
2.889

6.704
Asociația personalului din justiție cere CCR să blocheze noile impozite locale: „Majorări cu efect de confiscare”
6.704

6.913
Băsescu avertizează. Prevede 'un dezastru' dacă SUA bombardează Iranul: 'Riscuri majore pentru Europa. Domnul Trump trebuie să revină la tratative'
6.913

2.458
Dominic Fritz refuză să schimbe propunerea pentru Avocatul Poporului, după atacul lui Grindeanu: Noi nu ascultăm comenzi politice
2.458

1.956
OUG publicată: Impozit pe casă și mașină mai mic pentru unii contribuabili / Primăriile pot tăia „cotele adiționale” (Document)
1.956

















Comentează