Ambasadorul SUA în România, Hans Klemm, a declarat duminică, 6 decembrie, că este îngrozit de atacurile teroriste din ultima perioadă. Acesta a subliniat că este nevoie de investiții în dezvoltarea serviciilor secrete, precum și în schimbul de informații.
„Sunt îngrozit. Dacă atacul de la Londra este de inspiraţie teroristă, este al treilea în doar două săptămâni. A fost un eveniment la Paris, apoi în California şi acum, posibil Londra, este foarte îngrijorător.(...) Sunt necesare investiții foarte mari în dezvoltarea serviciilor, în schimbul de informații și în a fi pregătiți. Până la urmă, depinde de noi toți, dacă vedem ceva neobișnuit, să raportăm”, a declarat Hans Klemm pentru Mediafax.
Bugetul SRI va crește în 2016 cu aproximativ 20% față de anul trecut, în timp ce SIE va avea bugetul majorat cu aproximativ 7%.
Despre atacul terorist din Londra puteți citi aici. În urma atentatului terorist din Paris, 132 de persoane au decedat și peste 340 au fost rănite. În California, atacul terorist a produs 14 victime.